Sore este o mămică model, fiind extrem de atentă și dedicată. Vedeta se bucură de faptul că a decis să devină mămică la 25 de ani, ținând cont că a crescut alături de Erin și s-a responsabilizat în acest fel. Ea ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care a vorbit despre posibilitatea de a deveni, cândva, mamă pentru a doua oară, oferind, în același timp, detalii despre ce crede fiica ei atunci când vine vorba despre cariera artistei.
Sore și-a început cariera în “Pariu cu viața”, făcând parte din trupa Lala Band. Vedeta a renunțat la părul blond și a ales un look mult mai natural, însă fanii au îmbrățișat schimbarea. Aceasta ne-a explicat că se consideră norocoasă pentru că s-a făcut cunoscută într-o perioadă în care construcția de brand se făcea în alt mod:
“Oricum, de la momentul când am fost tunsă scurt până la părul lung au mai trecut niște ani, deci nu a fost o schimbare dramatică. Dar, în legătură cu schimbarea nuanței, mi se pare că a fost acceptată foarte plăcut, am primit doar complimente. Cu siguranță, a contat. (n.r. imaginea în “Pariu cu viața”) Am avut și noroc. În afară de freza atipică, cred că m-am lansat într-o perioadă în care construcția de brand se făcea altfel, cu mai multă răbdare. Acum totul se mișcă foarte repede, e destul de greu să construiești ceva solid, pe termen lung. Mă consider norocoasă, dar, cu siguranță, freza a fost atunci un “punch” puternic. Dar nu aș fi putut să rămân așa toată viața.”
Întrebată dacă se bucură pentru faptul că a devenit mămică la 25 de ani, Sore a explicat că este fericită pentru că a crescut alături de fiica ei, Erin, responsabilizându-se în același timp. Totuși, ea nu și-a pierdut nebunia vârstei:
“Da, absolut. Bine, acum, dacă stai să te gândești, 25 de ani nu este o vârstă șocantă la care să fii mamă. Este o vârstă cu responsabilitate, nici tu nu ești foarte matur, dar pentru mine a fost o evoluție fantastică de la 25 de ani până în prezent pentru că am crescut cu ea și m-am responsabilizat, dar, în același timp, nu mi-am pierdut nebunia de om tânăr. Cumva, chestia asta cred că se transmite mișto ei.”
De asemenea, micuța Erin știe că mămica ei este cunoscută și se mândrește cu acest lucru, căci artista a fost înzestrată cu mult talent. Vedeta încearcă să îi dezvăluie pas cu pas detalii din lumea sa, însă nu își dorește ca micuța să se simtă în umbra ei:
“Sunt mândria ei! Știe, e conștientă, e mare deja, are 7 ani. Înțelege, merge și cu mine la filmări câteodată. Încerc să îi arăt și partea din spatele camerelor, dar nu foarte mult pentru că nu vreau să se simtă în umbra mea. Atunci, o mai iau câteodată, de cele mai multe ori îi povestesc. Nu aș vrea să crească stânjenită: “Mama e în lumina reflectoarelor și eu stau, în spate, să o aștept!”. Până acolo nu m-am dus încă, dar, probabil, la adolescență o să am aceste gânduri. (n.r. că fata ei o să aleagă să nu meargă în anumite locuri ca să nu o vadă).
Ea este o fire responsabilă, e inteligentă emoțional, iar atunci înțelege și aspectele acestea legate de responsabilitate. Eu am ales să discut cu ea și să îi explic orice lucru important pe care l-am făcut, să îi explic de ce l-am făcut, pentru ce l-am făcut, ca să înțeleagă. Ea înțelege: “Mama are o responsabilitate, iar eu, la fel, voi avea!”. Dar nu cred că are legătură cu lumina reflectoarelor, cred că asta este o lecție pe care ar trebui să o învățăm toți, trebuie să fim responsabili de acțiunile noastre.”
În același timp, când Erin o să crească, Sore se gândește să o însoțească pentru prima oară într-un club:
“Nu, îți dai seama. (n.r. nu o să se supere dacă o să apară o poză în club cu fiica ei când o să crească) Am fost și eu acolo, nu am de ce, ar fi absurd să pun la zid ceva ce am făcut și eu. În același timp, mă gândesc că prima oară o să meargă în club cu mine pentru că sunt mamă tânără!”
Copiii din jurul fiicei sale știu că Sore are o carieră în domeniul muzical, astfel că o admiră și vorbesc ori de câte ori pot cu aceasta. Când vine vorba despre părinții copiilor de la școală, vedeta recunoaște că se bucură atunci când petrece timp alături de aceștia:
“Sunt mari, au 7 ani. Cumva, în momentul acesta, este ceva foarte tare. Sunt the cool mom și atunci stăm, povestim. Eu sunt o persoană foarte sociabilă, iar cu toți părinții cu care m-am cunoscut, de la grădiniță sau de la școală, am avut o interacțiune OK și normală. Ba chiar, îmi place să îmi fac programul cu celelalte mămici, pe care poate că nu le cunosc. În momentul în care ești părinte este foarte ușor să vorbești cu un alt părinte.”
Sore nu exclude posibilitatea de a deveni mămică pentru a doua oară, cândva. Totuși, aceasta nu este o dorință principală pentru artistă, căci deja se bucură de o fiică minunată:
“Nu m-am gândit serios, dar nu exclud. Nu este o dorință principală în momentul acesta, căci sunt deja, dar, bineînțeles că dacă lucrurile se vor alinia în așa fel și o să simt, cu adevărat, că asta este ce îmi doresc, sigur că da. Acesta este atuul faptului că am trecut prin cei 7 ani ai lui Erin, m-am maturizat, am învățat foarte multe lucruri și acum altfel vezi viața.”
Video: Daniel Bălan