Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru și-au boteza weekendul acesta fetița cea mică, pe Alegra Nova, în vârstă de 8 luni. Cei doi au optat pentru un eveniment discret, alături de familie și prietenii apropiați. Soția actorului i-a uimit pe cei prezenți cu vestimentația ei.
Alice Cavaleru a ales ă poarte la eveniment o rochie cu volane, bej cu negru, iar în picioare a purtat o pereche de teniși albi, foarte comozi și practici pentru o zi plină de dans și voie bună, așa cum a fost cea în care și-au botezat fetița.
Vladimir Drăghia a optat pentru un costum maro, lejer și un tricou alb. Petrecerea s-a ținut la un local din Snagov, iar fericiții părinți și invitații lor au s-au distrat de minune.
„Ieri Alegra-Nova a fost botezată și a fost o zi de vis. I-am avut lângă noi pe cei mai dragi prieteni și, bineînțeles, familia. Am avut norocul unei ferestre de vreme frumoasă și am sărbătorit dansând, așa cum îi dorim și ei să treacă prin viață”, a scris Alice, soția lui Vladimir Drăghia, pe Instagram, acolo unde a publicat și câteva imagini de la botezul micuței.
Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru mai au o fetiță, pe nume Zora, care a venit pe lume în 2017, când cei doi nu erau căsătoriți.
Actorul a vorbit despre posibilitatea ca un nou membru să apară în familia lor. Cei doi și-ar dori să adopte un copil, însă crede că acest lucru ar putea fi posibili peste mai mulți ani.
„Momentan mi-e greu să-mi imaginez cum ne-am putea descurca. Știu că sunt familii cu 3-4-9 copii, dar noi suntem la limită cu toate acum. Simt că ținem 5 mingi în aer și starea de bine e într-un echilibru care necesită foarte multă grijă pentru a-l păstra. Mi-ar plăcea ca peste 5-7 ani să putem adopta un copil, dar mai este până atunci. Momentan rămâne doar un gând. Dacă vom fi vreodată pregătiți, probabil se va întâmpla”, a declarat în urmă cu ceva timp actorul, într-un interviu petru Unica.ro.
Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia s-au căsătorit în 2018, pe plajă. Și la marele eveniment, care a avut loc tot în prezența familiei și a prietenilor foarte apropiați, cei doi au optat pentru ținute lejere și au renunțat la tradiții.
„La mare, pe plaja unor prieteni, pe 21 iulie. Ne-am propus să nu facem din organizarea acestui eveniment o corvoadă și până acum ne-a ieșit. Decurge totul firesc. Alice s-a îndrăgostit la prima vedere de inel, la a doua de rochie. Nu se va striga darul, nu se vor servi sarmale, nu se va fura mireasa. Vom chema doar prietenii apropiați și familia. Ne vom întâlni de dragul de a fi împreună, de a celebra evenimentul, nu pe noi doi.”, declara actorul înainte de nuntă.