Adrian Sînă a dat lovitura în India. Soțul Ancăi Serea câștigă sume frumoase la petrecerile private organizate acolo. Cele mai mari onorarii le primește însă de la nunți, unde poate câștiga și 7.000 de euro la un singur astfel de eveniment. Banii nu îi împarte cu nimeni, întrucât prestează singur, fără formație. Artistul este atât de arpeciat de indieni încât, în urmă cu ceva timp, i s-a propus inclusiv să compună coloana sonoră a unui film de la Bollywood.
Adrian Sînă a intrat pe piața muzicală din India încă din 2011, iar colaborările din țara asiatică s-au înmulțit de la an la an. Fostul component al formației Akcent face show la petrecerile private ale indienilor, unde este remunerat cum se cuvine. Cel mai bine câștigă însă de la nunți, unde onorariul ajunge și la 7.000 de euro.
„Indienii sunt extrem de bogați, plătesc bine mai ales la nunți. Acolo o nuntă ține trei-patru zile, chiar și o săptămână, au momentele lor, cu mulți artiști internaționali”, a mărturisit Anca Serea pentru impact.ro.
Adrian Sîncă cântă la numeroase evenimente atât în India cât și în Pakistan, iar colaborările nu au încetat nici măcar în timpul pandemiei.
„A avut concerte în India și Pakistan. El merge foarte des acolo, are publicul lui, a fost chiar și-n pandemie. Are multe evenimente și private. Cântă la Universități, pe stadioane, unde e nevoie și de poliție”, a adăugat aceasta.
Cum soțul ei este mai tot timpul plecat pe continentul asiatic, Anca Serea a rămas acasă cu cei șase copii ai lor. Ea a vrut să le facă o surpriză celor mici de Ziua Copilului, așa că a plecat la Disneyland cu patru dintre ei, cei mai mari. Și pentru că are frică de avion, soția lui Adi Sînă a preferat să călătoarescă cu trenul până la Paris.
„Am vrut să le fac copiilor o surpriză de 1 iunie. Vom merge toți, mai puțin Adi, care e plecat din țară, întrucât are concerte în India și Pakistan, și cea mică, Leea, care va rămâne acasă, întrucât mi-ar fi fost greu, singură, și cu ea. Ar fi trebit să le fac programul celor mari în funcție de ea. Rămâne cu mama și cu bona. Cred că va veni și David (n.r. fiul cel mare, care studiază în Olanda), direct la Paris. Mergem la Viena, facem o pauză, apoi la Disneyland”, a povestit recent Anca Serea, potrivit sursei citate.