Sunt pe punctul de a divorța. Aș face-o fără remușcări, dacă aș avea siguranța că asta e cea mai bună variantă. Însă cum nu sunt sigură, aș prefera să mă sfătuiesc cu cineva. Ceea ce a umplut paharul a fost faptul că soțul meu a luat toți banii din casă și i-a jucat la cazino. Asta mi s-a părut chiar picătura care a umplut paharul, după ce a făcut o mulțime de prostii de când suntem împreună.
Întâi de toate, soțul meu are o mulțime de vicii. Am știut despre o parte din ele când ne-am căsătorit, dar am crezut că, odată cu responsabilitățile, aceste vicii se vor estompa. Mă gândeam că nu-și va permite să mai stea nopțile la biliard sau prin baruri, după ce va deveni tată. Ei bine, m-am înșelat.
Este un împătimit al jocurilor de noroc și nu pare să vrea să renunțe la ele. A devenit tată în urmă cu opt ani, însă asta nu l-a cumințit deloc. El în continuare se comportă ca și cum nu ar avea niciun fel de obligații.
Avem noroc cu părinții mei, care sunt la țară. Mama vine mereu cu sacoșele pline cu alimente, noi cumpărăm foarte puține. Dar când e vorba să mergem să-i ajutăm la muncă, el nu vine niciodată. Ne-am mutat la oraș, nu departe de satul meu natal, tocmai ca să le fim aproape de ei. Însă doar eu și copilul mergem la țară în timpul liber. El preferă barurile și cazinourile.
Toată vara, eu și fiul nostru ne-am petrecut-o la țară, după ce veneam de la muncă. Mi-am ajutat părinții la gospodărie, pentru că știu că le e greu și lor. Dar cum sunt singură la părinți, știu că ei fac totul ca să mă ajute pe mine. Mi se pare normal să îi ajut și eu pe ei, pe cât pot, pe lângă job. Pe mine nu mă deranjează să muncesc. Dar soțul meu schimbă joburile precum cămășile. Nicăieri nu stă prea mult. Mereu are ceva de comentat, are ceva de obiectat. Îl nemulțumește cineva, o persoană, un coleg sau un șef. Și în loc să stea să discute, el renunță la job. Așa că ajutorul părinților mei ne este vital. Pentru că banii mei sunt destul de puțini, iar ai lui, inexistenți.
Acum m-a lăsat pur și simplu fără cuvinte. Noi mai avem de plătit rata la apartament pentru 15 ani. Cum știu că e foarte neatent cu banii, am mereu puși de-o parte pentru cel puțin o rată. Mă gândesc la vreo situație neprevăzută, pentru că atunci e cel mai greu să scoți bani. A venit ziua în care a trebuit să plătesc rata și facturile, însă banii…ia-i de unde nu-s. S-au evaportat, cum a spus soțul meu în glumă, atunci când l-am întrebat.
Acum nu știu ce o să mă fac, cum o să o scot la capăt luna asta. Eu nu mai primesc alți bani până luna viitoare. Lui nu-i pasă de nimic. Când îl întreb, vorbește doar în glumă. Soțul meu a luat toți banii din casă și i-a jucat la cazino. Dar nu recunoaște că i-ar fi luat. Însă eu știu că merge la cazino, unde joacă toți banii pe care-i are. Iar acum, de când a rămas și fără job, parcă e și mai înrăit.
Deși mi-e rușine să merg acasă cu copilul, mă gândesc că e cea mai bună soluție. El nu va mai plăti nicio rată la apartament, pentru că nu poate. Așa că ni-l va lua banca. Astfel, nu va fi nimic de împărțit la partaj. Îmi pare rău după toți banii aceia aruncați pe fereastră. Dar eu mă mut la părinții mei, unde am o familie iubitoare și înțelegătoare. Pe e îl las să se descurce cum va crede el. Pur și simplu sunt dispusă să pierd totul, să renunț la tot, doar ca să ies din căsnicia asta. Am mare nevoie de un sat. Cineva care să-mi spună dacă greșesc părăsindu-l.
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!