Ultimii patru ani din viața mea au fost un coșmar. Soțul meu m-a părăsit fără nicio explicație, lăsându-mă cu doi copii mici, o casă de întreținut și rate la bancă. Am crezut că înnebunesc, doar copilașii mi-au dat putere să nu ajung la balamuc.
Șocul a fost puternic, pentru că nicio clipă nu mi-a dat de bănuit că era nefericit lângă mine. Bineînțeles că ne mai certam, dar erau discuții ca în orice cuplu. Subiectele erau diverse, însă nimic alarmant. Eram convinsă că, avându-ne unul pe altul, vom doborî orice obstacol.
În dimineața aia s-a comportat normal. Soțul meu a făcut și o glumă despre ținuta mea, remarcând că bluza cu decolteu adânc va „frânge multe inimi”. Am zâmbit, l-am sărutat și asta a fost tot. Când să ies pe ușă, m-a strâns puțin mai tare de mână, dar am pus acest gest pe seama iubirii. Îmi amintesc orice detaliu ca și cum a fost ieri.
La birou, orele au trecut, a fost o zi normală, am făcut mici cumpărături, apoi am mers acasă, întrebându-mă ce să mai gătesc. Odată ajunsă acasă, în timp ce mă schimbam în dormitor, observ că lipsesc toate hainele lui din șifonier. La dulapul cu pantofi, încălțămintea dispăruse. Țin minte că un fior rece a trecut pe șira spinării și am început să plâng. Mihai nu este genul care să plece în delegații fără să îmi spună.
Vreo 4 ore am plâns în hohote. Nu mă puteam stăpâni deloc, tremuram toată la gândul că a plecat…Deși nu aveam confirmarea că m-a părăsit, intuiția nu m-a înșelat niciodată! Dar nici nu am pus mâna pe telefon ca să aflu ce s-a întâmplat. Dacă asta a fost decizia lui, ce rost mai avea să îi cer explicații? Și uite așa a trecut o zi, au trecut două, trei luni și niciun semn de la el. În tot acest timp, am fost nevoită să-mi mint copiii că tatăl lor are treabă, însă rudelor și prietenelor le-am spus adevărul. Doar nu era să-l acopăr pe Mihai.
După patru ani, într-o seară, în timp ce mă pregăteam să dorm, m-am trezit cu el în tocul ușii. Vă dați seama că am încremenit în acel moment. Așteptasem clipa confruntării atât de mult încât m-am blocat. Ca și cum nimic nu se întâmplase, Mihai s-a năpustit asupra mea ca să mă sărute, dar i-am dat o palmă.
Citește și Sunt atrasă de socrul meu. Atât de mult încât aș renunța la căsnicia mea pentru el
Pentru mine este un străin acum, nicio urmă de iubire nu mai am pentru el. Toată dragostea mea s-a transformat în ură. S-a întors după patru ani, de parcă lipsise o zi. Culmea, acum își revendică drepturile de soț, părinte și prieten, însă eu nu-l pot ierta! Nici măcar nu are curajul să îmi recunoască faptul că m-a părăsit pentru altă femeie, ci continuă să mă mintă că eu sunt iubirea vieții lui.
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!