De când suntem împreună aud mereu același lucru de la soțul meu. Chiar și înainte de căsătorie îmi spunea asta, dar în ultimii ani parcă totul o ia razna. Spune că sunt geloasă. Dar mi-ar fi foarte greu să mă comport ca și cum nu ar fi nimic greșit, când îi văd relația „de prietenie” cu colega lui.
Are o colegă de serviciu cu care se înțelege foarte bine. Nimic greșit, până aici. Însă se înțeleg atât de bine, încât relația lor s-a extins și în afara orelor de serviciu. Așa că vine acasă, dar continuă să vorbească la telefon cu colega lui. Stă cu ea la telefon cu orele, nu face absolut nimic în casă, nu pot discuta cu el nimic.
Și după ce încheie convorbirea, încep să-și trimită mesaje. Pur și simplu e obsedat de ea. Îmi tot spune că nu e nimic între ei, ci sunt doar prieteni. Dar eu sunt convinsă că e mai mult decât atât între ei.
Eu cred că abordază strategia aceea prin care spune o jumătate de adevăr, care poate fi verificată, iar restul ar trebui crezut prin deducție. Îmi spune că sunt doar prieteni, vorbește cu ea în prezența mea, nu se ascunde, iar eu ar trebui să cred că nici în lipsa mea nu se întâmplă nimic între ei.
Am ajuns să mă pună în situații foarte neplăcute. La finele anului trecut, firma lor a organizat un Christmas Party, la care și-au adus și partenerii sau partenerele. Nu mi-ar fi spus asta, dar am aflat întâmplător, când ne-am întâlnit cu un coleg de-ai lui. La despărțire, omul a spus că speră să ne vedem la petrecere, pentru că Nicu, soțul meu, mereu merge singur la toate activitățile unde ar fi putut să mă invite și pe mine.
Desigur că au existat o mulțime de discuții ulterior, deoarece inițial îmi spusese că nici nu poate fi vorba să merg și eu, fiind o petrecere a companiei.
În fine. După acest episod am ajuns și eu la Christmas party, unde a fost chiar mai grav decât m-am așteptat. Erau colegi care nu știau că eu sunt soția lui, ci credeau că acea femeie îi e soție. La un moment dat, el stătea între noi două, iar un bărbat l-a întrebat ceva și a menționat de soție, uitându-se spre ea. Mi-a fost extrem de inconfortabilă toată situația. Abia am așteptat să venim acasă. Din păcate, de atunci avem tot timpul discuții din cauza acelei femei, însă el tot ce poate să facă este să-mi reproșeze că am idei aiurea și spune că sunt geloasă. Eu mă tot întreb cum ar trebui să mă comport în această situație. Ce ar trebui să fac, ca să îi recâștig atenția, pentru că acum simt că-l pierd.
Dacă îmi exprim nemulțumirea, îmi face reproșuri. Dar dacă-l las în pace, pur și simplu mă ignoră total. Chiar nu știu ce să fac în situația asta.
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!