Subiecte Bacalaureat 2022. Elevii de clasa a XII-a susțin astăzi prima probă scrisă a Bacalaureatului, la Limba și Literatura Română. Urmează apoi proba obligatoriu a profilului, cea la alegere a profilului și specializării, iar ultima, la Limba Maternă.
UPDATE ora 11:00: Pentru profilul real și tehnologic, la subiectul al III-a, cel pentru care primesc 30 de puncte, elevii au avut de scris un text de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unei comedii studiate. Pentru profilul uman, la subiectul III, au avut de scris caracterizarea unui personaj dintr-o comedie.
Materia din care au învățat elevii este aceeași pentru toți candidații, însă subiectele vor fi diferite în funcție de profilul real, uman sau tehnologic. Conform Ministerului Educației, proba la Limba Română urmărește să evalueze competențele generale și specifice formate pe durata învățământului liceal.
Ca în fiecare an, elevii nu au voie cu nimic care să îi ajute asupra lor. Aceștia intră în sala de examen cu actul de identitate și instrumente de scris. Nu au voie cu: ghiozdane, poșete sacoșe sau orice alt bagaj. Toate acestea vor fi lăsate în sala de depozitare. În cazul în care un elev refuză să depoziteze obiectele acestea nu va fi primit în sala de examen.
De asemenea, elevii nu au voie în sala în care se susține examenul de Bacalaureat cu dicționare, cărți, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrările altor candidați. Interzise sunt și telefoanele mobile, căștile audio sau orice alt mijloc de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet sau la rețelele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectele, rezolvarea calculelor sau comunicarea cu alți candidați sau persoane din exterior.
Încălcarea regulilor privind obiectelor interzise în sala de examen va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen”. Totodată, în sesiunile următoare notele obținute la evaluarea competențelor lingvistice și digitale nu vor fi luate în considerare.
Candidații eliminați din examen pentru tentativă de fraudă nu au dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Elevii primesc înainte de examen un proces verbal pe care trebuie să îl semneze, în care se menționează faptul că au luat cunoștință de faptul că nerespectarea regulilor are drept consecință măsurile menționate.
Media finală de la Bacalaureat se calculează prin medie aritmetică. Se adună notele de la probele scrise, iar suma este împărțită la 3 (numărul probelor scrise).
Exemplu: