Joi, 29 iunie, a avut loc ultima probă scrisă a Bacalaureatului 2023, sesiunea din iunie. Elevii care au încheiat studiile la o secție cu predare în altă limbă au susținut examenul la limba maternă.
Subiecte la limba maternă pot fi văzute aici.
Astăzi are loc ultima probă scrisă din cadru examenelor de Bacalaureat 2023, sesiunea din iunie. La fel ca și la celelalte probe, elevii intră în sala de examen între orele 8:00 și 8:30 pe baza unui act de identitate. Aceștia sunt așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică. La ora 9:00 primesc subiectele și au la dispoziție trei ore pentru a le rezolva.
După această probă, elevii vor aștepta cu sufletul la gură rezultatul de pe 3 iulie. În cazul în care vor depune contestație, rezultatele finale vor fi afișate pe data de 7 iulie 2023.
Vezi și – Subiecte Bacalaureat 2023 la matematică. Elevii susțin a doua probă scrisă la BAC 2023
Rezultatele vor fi afișate ca și în anii precedenți, atât online, cât și fizic la fiecare liceu. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), rezultatele de la Bacalaureat 2023 sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului, mai precis prin coduri.
Pentru cei care nu vor promova Bacalaureatul în prima sesiune sau nu s-au prezentat la aceasta, îl pot susține în luna august. Iată calendarul probelor:
Conform regulamentului, este interzisă introducerea în sălile de examen a obiectelor precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete. De asemenea, sunt interzise și orice tip de mijloace electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc). Nici manualele, dicționarele, notițele sau alte tipuri de însemnări nu sunt permise.
În sala de examen, în timpul examenului, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Elevii care sunt surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent că materialele sau obiectele interzise au fost sau nu folosite, indiferent dacă au fost introduse de aceștia sau de alți candidați, de cadre didactive sau alte persoane.