Subiecte simulare BAC 2023 la matematică. Cât de grele au fost exercițiile - Ego.ro

Subiecte simulare BAC 2023 la matematică. Cât de grele au fost exercițiile

Simularea pentru examenul de Bacalaureat se desfășoară în perioada 27-30 martie 2023

Simulările pentru examenul de Bacalaureat continuă marți, 28 martie, cu proba obligatorie a profilului. Elevii de la profilul real susțin examenul la matematică, iar cei de la profilul umanist, dau examen la istorie. Prin susținerea simulărilor, viitorii absolvenți de liceu vor putea să se familiarizeze cu subiectele și structura examenelor pe care le vor susține în iunie.

Subiecte simulare BAC 2023 la matematică

Update:

Subiecte mate-info

Beremul pentru specializarea mate-info

Subiectele și baremele de evaluare pentru filierele științe ale naturii, tehnologică și pedagocică le găsești în galeria foto.

Accesul elevilor în sălile de examen s-a realizat între orele 8:00 și 8:30, iar probele au început la ora 9:00, moment în care s-au deshis plicurile sigilate cu subiectele. Din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor, elevii au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea acestora.

În ceea ce privește examenul la matematică, acesta cuprinde trei subiecte, fiecare dintre ele ele notat cu 30 de puncte. Ca de obicei, 10 puncte sunt acordate din oficiu.

Site-ul nostru va publica subiectele la cea de-a doua probă a simulării pentru examenul de Bacalaureat de îndată ce vor fi disponibile.

Conform calendarului publicat de Ministerul Educației, probele vor avea loc în perioada 27 – 30 martie 2023. Rezultatele vor fi afișate pe 6 aprilie. Notele obținute la simulare nu se trec în catalog. Există însă și excepții de la această regulă. Elevii care doresc totuși consemnarea notelor în catalog, vor trebui să depună o cerere scrisă.

Miercuri, 29 martie, elevii de clasa a XIII-a și a XIII-a vor susține cea de-a treia probă din cadrul simulărilor pentru examenul maturității, cea la alegere a profilului și specializării.

Calendar Simulare BAC 2023

  • 27 martie 2023:  Limba şi literatura română;
  • 28 martie 2023: proba obligatorie a profilului;
  • 29 martie 2023: proba la alegere a profilului şi specializării;
  • 30 martie 2023: Limba şi literatura maternă;
  • 6 aprilie 2023: Comunicarea rezultatelor;

Citește și: „Subiecte simulare BAC 2023 la limba română. Cât de dificile au fost exercițiile

Reguli în timpul examenelor

Atât în timpul simulărilor, cât și în timpul Bacalaureatului, elevii vor trebui să respecte anumite reguli. În cazul unor abateri, vor fi eliminați din examen. Elevilor le este interzis să aibă în sălile de examen manuale, cărți, dicționare sau notițe, pe care le-ar putea utiliza ca să rezolve subiectele. De asemenea, nu au voie cu telefoane mobile și căști. Este interzis să discute între ei, să facă schimb de foi din lucrare, de ciorne sau notițe.

Calendarul complet al examenului de Bacalaureat 2023

  • 29 mai – 2 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă -proba B
  • 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

Probele scrise

  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00
  • 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Alexandra Ungureanu și Keo fac echipă la “Te cunosc de undeva” “Eu îl înțep, mai țip la el, îl ambiționez, îl mai cert!”
9 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Gabriela Prisăcariu, out de pe cel mai important podium din România! Dani Oțil, reacție fabuloasă
Înscrierea la clasa pregătitoare 2025. Documentul necesar copiilor care nu au împlinit 6 ani. Când...
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată...
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din...
Alexia Eram și iubitul ei, în ipostaze incendiare într-un club de fițe din București. Cum...
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Cum a făcut față fiul adoptiv al Luminiței Anghel, la perioada studiilor? "Mă dădea afară...
Zodiac Chinezesc săptămâna 1–6 aprilie 2025: lecții de răbdare și energie intensă
Tyla Uimește la Billboard Women in Music 2025: „Nimeni n-a mai purtat așa ceva!”
A fost jignită și execrabil criticată pentru greutatea ei, dar acum le-a dat șah mat....
Dezvăluiri din culisele Asia Express 2025. Care este echipa de vedete ce a atras antipatia...
Reglementare UE: Multe dintre alimentele consumate mai ales de copii vor dispărea de pe piață
Mănânci biscuiți oreo? Cât de sănătoși sunt
Câinele din filmul `The Friend` și-a eclipsat colegii de platou, Naomi Watts și Bill Murray
Cum ar fi fost căsnicia Luminiței Anghel cu Marcel Pușcaș. Fiul adoptiv, David, face dezvăluiri...
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *