Nu așa mi-am imaginat relația asta, atunci când am început-o. Credeam că „împreună” înseamnă nu doar că locuim împreună, ci că avem și alte activități comune. Indiferent că sunt inițiate de mine sau de el. Suntem împreună de 3 ani, dar deocamdată nu vine cu mine nicăieri. Îmi spune mereu că el se simte mai bine acasă, că nu-i place unde e lume multă și că să merg singură.
La început, faptul că mă trimitea la teatru sau la cafea cu vreo prietenă și nu se supăra mi se părea fantastic. Îmi dovedea câtă încredere are în mine și nu aș fi făcut nimic ca să și-o piardă. Din contră, încercam mereu să-l încurajez că poate avea încredere și că nu sunt genul care să trădează. Dar cu timpul, au venit momente în care mi-ar fi plăcut să fie cu mine. Și nu mă refer aici la o sesiune de cumpărături sau o ieșire nevinovată între prieteni. Mă refer la faptul că au fost evenimente în familie sau între prieteni la care nu se face să mergi neînsoțit.
Anul trecut a fost nunta verișoarei mele. Ei bine, am mers singură, pentru că Ovidiu, iubitul meu, spune că nu-i plac nunțile. Nu-i plac adunările de genul acesta unde toată lumea bea și mănâncă și se manifestă precum barbarii după ce au avut o zi bună la vânătoare. Numai că asta m-a pus pe mine într-o situație foarte delicată. Atunci a trebuit să le spun că e bolnav și că nu poate veni, însă mai târziu, la nunta surorii mele mai mici, lucrurile au fost și mai neplăcute. Nu am reușit nicicum să-l fac să să îmbrace și să vină cu mine. A preferat să meargă la părinții lui și m-a lăsat, și de data aceasta, singură.
Totul pare destul de straniu și, dacă nu aș ști despre el că e un introvertit dificil, aș crede că nu mă iubește. Dar acum stau și mă întreb dacă faptul că mă iubește e suficient pentru relația asta. Mă gândesc că, dacă ne vom căsători – deși mi-e destul de greu să cred că se va întampla asta vreodată – sau am avea un copil, el nu mă va ajuta cu nimic, pentru că va lăsa totul pe mine. El o să-și vadă de munca lui ca calculator, unde se pierde cu orele și cu zilele și eu va trebui să mă descurc singură cu toate.
Sunt sigură că mă iubește și că nu e nicio altă femeie la mijloc. Sunt convinsă că are cele mai bune intenții față de mine. Dar nu știu cât de bine m-aș descurca eu cu un om care nu acceptă oameni în jurul lui. Nu știu dacă nu cumva ar trebui să facă terapie pentru asta. Parcă mi-e greu să merg mai departe în aceste condiții. Nu vreau să cred că motivul pentru care mă refuză este că se jenează de mine sau de familia mea. Dar suntem împreună de 3 ani. Cred că era, deja, momentul să facă pasul și să ia parte la evenimentele de acest gen din familia mea.
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!