În cadrul emisiunii EGO Life cu Dana Săvuică, celebrul baterist Ovidiu Lipan Țăndărică și impresarul Radu Groza au vorbit despre secretul longevității în muzică și banii câștigați după o viață pe scenă. Iată care este filosofia după care se ghidează cei doi și cum au reușit să reziste atât de mult într-o branșă în care, mai ales în ziua de astăzi, artiștii apar și dispar de la o zi la alta.
Ovidiu Lipan Țăndărică este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați muzicieni din România. Cu o carieră impresionantă de peste cinci decenii, bateristul unor formații celebre precum Phoenix sau Roșu și Negru a știut să cucerească publicul cu fiecare apariție a sa pe scenă. Energia și pasiunea cu care cântă la tobe au devenit emblematice deja de mulți ani.
Deși orice artist și-ar dori să aibă o carieră atât de lungă și încununată de succes cum este a sa, nu mulți reușesc măcar să se apropie de ea. Iar, pe lângă talent, rețeta longevității sale constă și în disciplină, așa cum chiar Ovidiu Lipan Țăndărică mărturisește.
Cât despre avere, artistul este de părere că banii, deși sunt importanți, nu ar trebui să primeze în această meserie, ci să fie cheltuiți cu folos. În caz contrar, risipa lor i-ar putea duce pe mulți artiști la sapă de lemn.
”Banii pe care îi faci din business se duc, ca peste tot. Banul circulă. Mamona are o perversitate, încât dacă nu lucrezi cu ”lumină” ca banul acela să îți fie de folos, s-a dus ca și cum ai muncit în zadar. Trebuie, totuși, să existe un echilibru între minte și spirit, iar dacă le combini pe acestea, sigur dăinui în timp. Uite, eu de 50 de ani pe scenă… Să ai așa o longevitate în muzică, necesită un anumit comportament și o anumită disciplină.”, a declarat Ovidiu Lipan Țăndărică în ediția cu numărul 85 a emisiunii Ego Life.
Celebrul impresar Radu Groza este de aceeași părere cu prietenul său. Cei doi se cunosc de multă vreme și colaborează de mai bine de un deceniu. Radu Groza susține că, în muzică, nu banul ar trebui să fie principalul factor după care să se ghideze un artist la început de carieră.
”Dacă ne-am fi gândit la business și la bani, nu am fi făcut meseria asta, am fi făcut altceva.”, a precizat Radu Groza.
Ediția din această seară a emisiunii EGO Life poate fi urmărită pe site-ul www.ego.ro, pe pagina noastră de Facebook, dar și pe canalul nostru de YouTube. Emisiunea EGO Life este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20.00.