Fără îndoială, Tavi Clonda este unul dintre cei mai implicați tătici din showbiz-ul autohton. Nu de puține ori l-am văzut pe artist doar în compania celor două fiice, Iris și Victoria, fie pentru că mama lor, Gabriel Cristea, era la emisiune, fie că o lăsau să se relaxeze câteva minute. Tavi Clonda a declarat, în exclusivitate pentru EGO.ro, că îi place enorm să petreacă timp de calitate cu micuțele, atât de mult încât de curând au și intrat împreună într-un studio de înregistrări și se pregătesc să filmeze și primul lor videoclip.
Mari amatori de filme, Tavi Clonda și-a luat cele două fiice, pe Iris și Victoria, și au mers împreună la premiera filmului ”Wonka”. De obicei, la astfel de evenimente, Gabriela Cristea reușește să-i însoțească, însă de această dată, cel mai probabil, a filmat pentru emisiunea ”Mireasa- Capriciile iubirii” de pe Antena Stars. Chiar dacă reușește să se descurce exemplar cu fiicele lui, Iris și Victoria își pierd imediat răbdarea, pe semne că sunt încă mici și nu sunt pe deplin obișnuite cu camerele de filmat.
”Nu dublez în seara asta. Aș vrea să fiu, dar poate pe viitor mă contactează și pe mine cineva. Până acum nu am colaborat cu nimeni în sensul ăsta. Dacă știți pe cineva, eu sunt deschis. Îmi doresc foarte tare. Sunt foarte bun. Pe bune vă zic”, ne-a declarat Tavi Clonda, căruia i-ar plăcea foarte mult să-și pună vocea în valoare nu doar cu ajutorul melodiilor pe care le interpretează, ci și dând viață personajelor de desene animate.
Și micuțele au înclinații artistice, însă în momentul de față își exersează talentul doar acasă, căci la 4, respectiv, 6 ani, nu au încă răbdarea să stea mai mult timp într-un platou de filmare sau în cadrul unui proiect.
”Cu ele am fost deja la un casting, dar acum ceva timp. Erau cam micuțe atunci. Nici nu vreau să le forțez foarte tare”, a completat soțul Gabrielei Cristea pentru EGO.ro.
Cu toate acestea, Tavi Clonda a reușit să le convingă pe Iris și Victoria să intre cu el într-un studio de înregistrări și să aibă împreună o melodie de Crăciun. Fiind pentru prima dată, micuțele s-au arătat extrem de încântate, cel puțin la început, căci ”minunea” nu a fost de lungă durată.
”Am făcut acum o piesă de Crăciun și este prima piesă de Crăciun sau, mai bine zis, prima piesă în care cânt cu ele. Am fost pentru prima dată în studio cu ele”, ne-a povestit Tavi Clonda, completat de fiica cea mare, Victoria, care a declarat că i-a plăcut când s-a văzut în fața unui microfon. ”Ne-a plăcut la studio. Am avut și căștile pe urechi și microfon”, a povestit și Victoria Margo.
Într-un final, lucrurile au ieșit așa cum se aștepta toată lumea, iar cei trei se pregătesc acum să filmeze și videoclipul piesei. Pe semne că la filmări, lucrurile vor fi ceva mai relaxate, căci vor fi într-un mediu în care se vor distra.
”A ieșit foarte bine. Nu au avut răbdare foarte mult. Bineînțeles că în jumătate de oră a trebuit să trag totul, dar o să iasă foarte frumos. Chiar vă invit să intrați pe ”Victorienii” pe Youtube, să ne ascultați. O să filmăm zilele acestea și videoclipul. Este foarte frumoasă piesa”, a mai completat Tavi Clonda pentru EGO.ro.
Video: Mihai Robu