Geaca din puf este printre cele mai călduroase haine de iarnă. Puful este un izolator perfect pentru gecile de iarnă, deoarece creează mii de ”buzunare” de aer minuscule care captează aerul cald și rețin căldura, ajutând astfel la menținerea căldurii în interior.
Umplutura din puf a unei jachete poate fi fie puf de gâscă, puf de rață, fie o combinație ale celor două. Toate jachetele de puf care folosesc oricare dintre aceste pene îți vor ține de cald, puful de rață sau o combinație de puf de rață și gâște fiind adesea mai accesibile. Pentru curățarea gecii cu umplutură de puf, fie apelezi la o curățătorie chimică, fie o poți curăța acasă, respectând câteva reguli simple.
Pentru a ajuta la creșterea duratei de viață a unei geci de puf, este important să o cureți periodic. Proprietățile unice ale pufului înseamnă îngrijire suplimentară, iar pentru spălare este necesar să folosești detergenți pentru haine delicate.
Cum se spală gecile de puf? Sfaturi utile pentru o curățare eficientă
Mai jos vei găsi detaliat care sunt pașii de spălare a unei geci de puf:
- Cel mai bun mod de a spăla o geacă de puf este să o întorci pe dos după ce ai tras toate fermoarele existente.
- Cu o perie moale se curăță geaca de praf și impurități.
- Curăță bine compartimentul de detergent de orice reziduuri.
- Mașina de spălat se setează pe programul de lână sau de spălare rufe delicate, la temperatura de 30°C.
- Se folosește detergent pentru țesături delicate. Nu folosi detergent solid.
- Pentru a evita formarea cocoloașelor de puf, se pun la spălat odată cu geaca câteva mingi de tenis. Atenție, mingile de tenis să fie bine spălate înainte.
- Geaca din puf nu se spală împreună cu alte haine.
- Geaca de puf se usucă fie în aer liber, fie în uscătorul de haine la temperatură scăzută.
- În aer liber, geaca din puf se va usca în câteva zile. Se scutură și se bate periodic pentru a se desface puful din interior și pentru a se usca mai repede.
Odată cu venirea primăverii, apare și dorința de a face puțină ordine în jur. După luni întregi petrecute mai mult în casă, bucătăria devine unul…
Programul național „Casa Verde Fotovoltaice”, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), urmează să sufere transformări semnificative în 2025. Autoritățile anunță măsuri menite să asigure…
De reținut: verifică întotdeauna eticheta producătorului pentru detalii exacte de îngrijire.
Umplutură de puf sau umplutură sintetică?
Uite câteva avantaje și dezavantaje pentru umpluturile de puf și pentru cele sintetice:
Umplutură de puf
Pro:
- reținere crescută a căldurii
- greutate mică
Contra
- preț mare
- necesită o curățare specială
- timp îndelungat de uscare
Umplutură sintetică
Pro:
- preț mai mic
- ușor de curățat
- rezistente la umiditate
Contra:
- greutate mai mare
- putere de reținere a căldurii mai scăzută
Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te
interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!