Teo Trandafir și Mihai Hînda au fost invitați în platoul EGO Life miercuri, 25 octombrie 2023, unde au dezvăluit amănunte picante din show-ul pe care îl prezintă împreună la Radio Impuls, de luni până vineri. Reamintim faptul că vedeta s-a întors în media, după o absență de ani buni! Fanii ei o pot asculta la Radio Impuls, acolo unde prezintă emisiunea „Bară la bară”, alături de Mihai Hînda. Iată declarațiile surprinzătoare!
Din 18 septembrie 2023, Teo Trandafir a acceptat o nouă provocare în viața ei, și anume să prezinte o emisiune la Radio Impuls. Astfel, după ani buni de televiziune, vedeta s-a reîntors la marea ei iubire, radioul.
Teo Trandafir îl are ca și coleg de emisiune pe Mihai Hînda, care și-a făcut debutul în radio pe când avea doar 16 ani. Au trecut 8 ani de atunci, iar realizatorul emisiunii „Bară la bară” susține că a trecut prin multe hopuri, dar a prins experiență.
În cadrul emisiunii EGO Life, Teo Trandafir și Mihai Hînda au oferit detalii importante despre drumul spre succes.
„O croitoreasă bună rămâne o croitoreasă bună, nu-i iei acul din mână, indiferent ce se întâmplă. Experiența este esențială în drumul spre succes. Dacă nu ai rețetele în buzunar, ești mâncat!”, a conchis Teo Trandafir, în emisiunea Danei Săvuică.
„Ceva ce a apărut peste noapte, va dispărea tot peste noapte. Dacă a avut o tranziție îndelungată până la vârf, doar îndelungat poate să coboare. Dacă a bubuit peste noapte, aici ne referim la conținutul de pe Tik-Tok. Multe persoane au apărut la nivel național, dar au și rămas.
Dintre două drumuri diferite, unul sigur are linia succesului. Rețeta succesului este munca, perseverența și pasiunea. Dacă înveți să conduci o Dacie, poți să conduci și un Maybach”, a admis și Mihai Hînda.
Emisiunea Ego Life poate fi urmărită pe pagina www.ego.ro sau pe canalul de YouTube al emisiunii. În fiecare zi de miercuri, Dana Săvuică vă așteaptă cu invitați numai unul și unul și subiecte interesante pe diverse teme de interes.