La începutul unei relații, vrem să știm cât mai multe despre partenerul nostru. Totuși, multe detalii se află pe parcurs iar testul prezentat astăzi te va ajuta să fii mai atentă la semnele pe care ți le dă, inconștient, chiar cel cu care ești într-o relație. Dacă observi aceste semne, este foarte posibil să îți fi ales un afemeiat cu care să îți petreci viața.
Printre primele lucruri la care trebuie să fii atentă este numărul relațiilor partenerului tău. Analizarea modelului relațiilor pe care le-a avut până la tine te poate face să îți dai seama dacă el are intenția de a forma un cuplu de lungă durată cu tine sau nu. Dacă iubitul tău a avut mai multe relații scurte și superficiale, înseamnă că nu și-a dorit angajamente de durată și a preferat să găsească o altă parteneră într-un timp scurt.
Dacă partenerul tău și-a înșelat fostele iubite, acesta poate fi un alt semn că tinde să caute aventuri în afara relației asumate. Nu te lăsa păcălită de vorbe și acordă o mare atenție semnelor de neloialitate. Compară comportamentul iubitului tău în relațiile anterioare și în cea pe care o are cu tine și nu lăsa să îți scape indiciile care dovedesc că bărbatul care îți este alături este afemeiat.
De asemenea, fii mai atentă la interacțiunile pe care partenerul tău le are cu alte femei. Dacă observi că iubitul comunică prea mult sau chiar încearcă să flirteze cu alte femei, înseamnă că nu este ancorat complet în relația voastră. Acordă atenție modului în care se comportă în public și cum tratează femeile din jur. Un bărbat afemeiat are tendința de a căuta constant validare din partea altor femei. Este și un mod de a-și hrăni ego-ul masculin, iar dacă observi că își dorește să fie apreciat și băgat în seamnă de alte reprezentante ale sexului frumos, înseamnă că nu sunteți pe drumul cel bun.
Un alt detaliu de luat în seamnă este că partenerul tău evită să discutați despre angajament. Dacă manifestă repulsie față de ideea de a aprofunda relația, înseamnă că nu este foarte interesant să se implice serios în cuplul pe care îl formați. Ai grijă și la momentele în care refuză să comunice cu tine. Un bărbat afemeiat poate fi evaziv în vorbire și să nu spună prea multe atunci cand discută cu tine. Dacă evită să răspundă unor întrebări directe sau dacă se exprimă greu în gesturi și vorbire înseamnă că nu este foarte serios în ceea ce privește relația voastră.