Theo Rose se iubește de mai mult timp cu regizorul Anghel Damian, iar în urmă cu aproape 3 luni au devenit și părinți pentru prima oară. După nașterea lui Sasha Ioan, era și cazul să se vorbească și despre nuntă. Artista a fost cea care a făcut primele declarații despre următorul pas din viața lor de cuplu, mai ales că fanii sunt și ei destul de curioși în ceea ce privește uniunea celor doi tineri și frumoși părinți.
Theo Rose și Anghel Damian radiază de fericire de când au devenit părinți pentru prima dată. La scurt timp după ce bebelușul lor a venit pe lume, artista și regizorul au dorit să-l creștineze pe cel mic, așa că au organizat botezul, însă fericitul eveniment s-a desfășurat într-un cadru restrâns, alături de familie și de persoanele extrem de apropiate. Ulterior, cântăreața a mărturisit că botezul nu a fost unul secret, ci pur și simplu totul a fost pe repede înainte. Vedeta a mai spus că, cel mai probabil, ea și partenerul său vor organiza o petrecere anul viitor, în vară, pentru a sărbători.
Cât despre nunta cu, Anghel Damian, Theo a explicat că nu se simte presată din acest punct de vedere, dând de înțeles că și acest fericit eveniment va avea loc tot în vara anului viitor, într-un cadru la fel de restrâns. Este posibil să fie vorba despre două evenimente cu semnificație specială în același timp.
„Nu știu dacă a fost în secret, neapărat, dar noi ne-am dorit să îl botezăm la biserică și atunci am făcut o chestie în familie, la mine la țară, nu am vrut ceva mai mult. Am mers și am petrecut în familie. Nu aveam ce să facem mai mult, altfel am fi avut foarte mulți invitați. Dar ne-am propus că poate vara viitoare să facem așa, o petrecere, în cinstea familiei noastre, să fim în regulă. Acum am fost și puțin stresați cu programul, dar vara viitoare, dacă ne ajută Dumnezeu, dăm o petrecere mare, cu toată lumea, să îi invităm pe toți cei dragi nouă.(…) Nu (n.red. nu se simte presată să facă nuntă)! Și nuntă dacă o fac, tot așa fac. Am zis, dacă e să avem timp vara viitoare, atunci chemăm oamenii să se bucure alături de noi, de viață frumoasă pe care o avem împreună”, a declarat Theo Rose, pentru Click.ro.
Depresia de după naștere este o problemă cu care multe femei se confruntă, afectând tot mai multe reprezentante ale sexului frumos. Theo Rose se consideră o norocoasă din acest punct d evedere, spunând că a avut parte de toate condițiile pentru a trece cu ușurință peste perioada sensibilă de după naștere.
„Nu! Ce-i drept, m-am și protejat, am fost înconjurată în perioada imediată după naștere de familie, m-au tratat cu foarte mare delicatețe în perioada respectivă, mi-au arătat frumos cum se fac toate lucrurile necesare pentru un bebeluș, nu au insistat, m-au ajutat, nu m-au sufocat. Am simțit sensibilitatea aia specifică perioadei de după naștere, dar nu s-a pus problema de nicio depresie. Chiar am fost înconjurată de lucrurile de care am avut nevoie”, a mai spus cântăreața, pentru aceeași sursă.