Ținută de festival, perfectă pentru o apariție de neuitat. Festivalurile verii sunt în toi, la fel și petrecerile verii. Este momentul să dai frâu liber imaginației pentru a compune cele mai frumoase ținute. Iată idei de haine și accesorii pentru o apariție cu care vei atrage orice privire.
Ținută de festival 2022. Ce să porți la evenimente vara asta
Rochii boho
Boho este un stil romantic influențat de look-urile boem, hippy și stilurile etnice. Stilul boho reprezintă creativitate și libertate, deoarece are un aspect confortabil, care este versatil și feminin. Nu ai cum să dai greș cu o rochie cu mâneci evazate sau cu o rochie boho petrecută. O altă variantă sunt rochiile din dantelă purtate cu părării din piele întoarsă. În materie de încălțăminte, rochiile boho se asortează cel mai bine cu cizme cowboy sau cu ciocate înalte.
Alte ținute boho casual ar putea fi compuse din rochii maxi lejere, cizme și jachete din denim. Combinația dintre aceste stiluri oferă un aspect modern. Neapărat, nu uita să completezi un look boho cu accesorii în același ton: brățări, coliere suprapuse lungi sau bandane de pus pe cap.
Haine cu franjuri
Hainele cu franjuri sunt nelipsite din ținutele de festival. Ai la alegere dintr-o gamă variată de piese vestimentare, ideale pentru un concert în aer liber. Alege o vestă cu franjuri care arată foarte bine cu o pereche de pantaloni scurți din denim. Îți plac ținutele mai feminine? Atunci combină o fustă cu franjuri cu un crop top sau cu un body mulat. Altă opțiune sunt gecile din piele întoarsă cu franjuri, care se potrivesc de minune cu pălăriile cowboy.
De asemenea, poți obține o apariție de neuitat purtând o rochie cu franjuri. Mai ai nevoie de o curea care să marcheze talia și de o pereche de ciocate care că completeze outfitul
Haine din plasă
Transparențele sunt în topul tendințelor pentru festival. Aici se încadrează și hainele din plasă, care se potrivesc perfect cu piese vestimentare negre. Alege o bustieră și o pereche de pantaloni scurți peste care să suprapui o rochie largă din plasă. Hainele din plasă arată foarte bine și cu ținute de festival sporty. Un tricou supradimensionat din plasă poate arăta foarte bine cu o pereche de adidași cu talpă înaltă.
Ghiozdan
În materie de accesorii este necesar să îți completezi outfit-ul de festival cu un ghiozdan de dimensiuni medii. Alege un model care să fie asortat cromatic cu restul ținutei tale și, neapărat să nu fie foarte mare. La festival este bine să iei la tine doar lucrurile cu adevărat necesare. Nu uita, scopul tău este să te distrezi și să te simți bine, iar ghiozdanul trebuie să fie doar un accesoriu chic. Sigur nu o sa vrei să plimbi după tine un ghiozdan plin cu lucruri complet nefolositoare.
Borsetă chic
O altă alternativă pentru un accesoriu must-have la festival este borseta. Borsetele arată foarte chic, sunt minimaliste și perfecte pentru a păstra doar lucrurile esențiale. Borseta îți oferă libertate și adaugă un plus de stil ținutei tale. Inspiră-te din varietatea de borsete disponibile deja. Poți alege modele sport cu mesaje sau poți opta pentru un model de borsetă cât mai simplu, din piele.