Românii care stau la curte trebui să știe că există o reglementare cu privire la pomii vecinilor, pentru că sunt multe situații în care se ajunge la certuri din această cauză. Ce drepturi ai asupra fructelor care cad la tine în curte din copacii vecinilor? Când le poți culege fără să fii sancționat de lege.
De multe ori apar certuri între vecini din cauza unui gard sau a unei bucăți de pământ. Dar sunt situații în care apar probleme atunci când fructele din pomii vecinului ajung în curtea ta. Ce drepturi ai în acest caz?
Dacă ramurile pomilor din curtea vecinilor se întind peste proprietatea ta, tu ești ăndreptățit conform Codului civil, să păstrezi fructele căzute la tine în mod natural. În același timp, pe lângă păstrarea fructelor, ai dreptul să tai orice crengi sau rădăcini care trec hotarul în curtea ta.
”Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparținând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum și dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său”, se explică în actul normativ.
În plus, Codul Civil mai prevede și faptul că fiecare proprietar trebuie să permită accesul vecinului în curte pentru tăierea ramurilor și culegerea fructelor. Totul, în schimbul unei despăgubiri, dacă este cazul. Totuși, Codul civil prevede că obligația se menține doar în cazul în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare
„Proprietarul este obligat să permită folosirea fondului său pentru efectuarea unor lucrări necesare fondului învecinat, precum și accesul vecinului pe terenul său pentru tăierea crengilor și culegerea fructelor”, potrivit actului normativ.
Legislația mai spune că proprietarii de case trebuie să sădească pomii fructiferi la o distanță de doi metri față de gardul vecinilor pentru a sta departe de micile neplăceri. Arborii mai mici de doi metri, plantațiile și gardurile vii fac excepție de la această regulă.
Nerespectarea distanței minime îndreptățește vecinul să ceară scoaterea sau tăierea la înălțimea cuvenită, pe banii proprietarului care a sădit arborii.
Codul civil mai prevede o situație întâlnită în țara noastră de care mulți nu știu și care se referă la picătura streșinii. Atunci când construiești o casă, acoperișul trebuie făcut în așa fel încât, atunci când plouă, apa să nu se scurgă pe terenul vecinului.
În acest context, legislația recomandă respectarea unei distanțe minime de 60 de centimetri față de linia de hotar, dar se poate face o derogare de la distanța minimă, dar numai prin acordul părților exprimat într-un înscris autentic.