Nu de puține ori, Giani Kiriță a recunoscut faptul că în spatele omului care este astăzi stă o femeie extrem de puternică și anume, mama lui. La cei 46 de ani, fostul fotbalist a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că se gândește de două ori atunci când face o acțiune, tocmai pentru a se asigura că nu o necăjește pe cea care i-a dat viață.
Niculina Ivan și-a crescut singură copiii și a făcut tot posibilul să nu le lipsescă nimic, dar mai ales să primească o educație pe măsură. Toate sacrificiile făcute de femeie nu au fost în zadar, căci Giani Kiriță a încercat să-i răsplătească eforturile și să-i ofere un trai mai bun. Așa se face că, indiferent de vârsta pe care i-o arată buletinul sau de cât de mari i-au crescut copiii, Giani se consideră în continuare „copilașul” mamei și recunoaște că are o relație specială cu cea care i-a dat viață.
„Da, ai atins un subiect sensibil și anume mama. De Ziua Mamei am grijă să îi spun mereu „La mulți ani!”. Nu îi duc flori pentru că are curtea plină de flori și mi-ar da cu ele în cap. Îi duc altfel de cadouri, ce vrea ea. De obicei îmi spune că vrea aragaz sau că vrea frigider. Chiar îmi spune ce își dorește, direct ce își dorește”, ne-a povestit Giani despre obiceiul pe care îl are cu privire la aniversările mamei sale, completând că îi place modul în care femeia privește lucrurile încât a moștenit acest obicei.
„Și eu de ziua mea fac la fel. De câțiva ani de zile, le spun prietenilor că mai bine strâng bani, că pun 50 de lei, că pun 10 lei, cât vor ei, și îmi dau mie că eu știu ce să-mi iau. Le-am zis să nu îmi mai ia o sticlă de ceva sau un tricou care îmi vine până la buric. Așa fac și eu. Deci pot să zic că semăn cu mama 1 la 1”.
În ciuda imaginii de „băiat rău” pe care o afișează, atunci când este în preajma mamei sale se tranformă complet. Giani Kiriță nici nu concepe să nu o viziteze măcar o dată pe săptămână sau să nu se bucure de preparatele pe care Niculina Ivan le face special pentru copii și nepoți.
„Chiar râdeam cu sora mea, care este mai mare cu 5 ani, că de fiecare dată când mergem la mama, adică mergem aproape în fiecare duminică, exceptând zilele când chiar avem treabă, că avem o glumă în care îi spunem mamei că vin „copilașii” acasă. Copilașii împreună au 95 de ani. În preajma mamei suntem la fel, suntem copii. A fost dintotdeauna tradiția asta să fim duminica împreună la masă”, a mai povestit fostul fotbalist de la Dinamo pentru EGO.ro.
Cu toate acestea, Giani mărturisește că nu a fost niciodată genul acela de băiat foarte protejat de mama lui, ținut în puf, ci că femeia l-a apostrofat ori de câte ori are ocazia.
„Am fost atașat de mic de mama, dar nu genul acela de mămoșenie în care îmi zicea să nu mă lovesc, ci din contră când mă loveam mă certa și ea. Adică la modul ăla”, ne-a mai zis Giani Kiriță, completând că și acum, când are 46 de ani, mai primește critici din partea mamei sale. „De câte ori am fost în reality show-uri și am slăbit rău de tot, câte 14 kilograme, suferă, îți dai seama. Dar le pun la loc cu sport și mâncare bună”.
Video: Daniel Bălan