Pe 23 aprilie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cunoscut ca simbol al curajului, al credinței neclintite și al biruinței binelui asupra răului. Ziua este marcată nu doar prin rugăciuni și slujbe religioase, ci și printr-un bogat repertoriu de tradiții și superstiții populare, mai ales în satele românești. În credința populară, această sărbătoare este una cu puternică încărcătură simbolică, asociată cu reînnoirea naturii, protecția împotriva răului și norocul în viitor.
Sfântul Gheorghe s-a născut în Cappadocia, în jurul anului 270, într-o familie creștină. La doar 20 de ani, s-a înrolat în armata romană, unde s-a remarcat prin vitejie și a ajuns căpitan în garda imperială. Deși i s-au oferit onoruri și bogății, Gheorghe a refuzat să renunțe la credința sa.
În anul 303, în timpul prigoanei creștinilor declanșate de împăratul Dioclețian, el a fost arestat și supus la chinuri, fiind în cele din urmă decapitat, la doar 33 de ani. Curajul său l-a transformat într-un simbol al luptei pentru credință, iar imaginea sa a inspirat numeroase opere de artă religioasă de-a lungul secolelor.
În iconografia creștină, Sfântul Gheorghe este reprezentat călare pe un cal alb, străpungând un balaur cu sulița – o imagine a biruinței asupra răului. În tradiția românească, el este considerat protectorul soldaților și ciobanilor.
În noaptea dinaintea sărbătorii, în multe sate din țară se respectă ritualuri speciale: gospodarii ung ușile și ferestrele cu usturoi, animalele sunt afumate cu tămâie, iar la intrările în grajduri se așază greble cu dinții în sus, pentru a ține la distanță spiritele rele.
Ziua de Sfântul Gheorghe este însoțită de numeroase obiceiuri, transmise din generație în generație. La porțile caselor se pun crenguțe de fag, smocuri de iarbă sau brazde verzi, pentru că se spune că Sfântul își leagă calul acolo și îl lasă să pască. Grajdurile sunt împodobite cu leuștean, iar casele sunt afumate pentru protecție.
Unii oameni trec prin fumul unui foc aprins pentru a se curăța de rele și a fi sănătoși, iar fetele nemăritate își pot visa sortitul dacă pun un vas cu apă de izvor la lumină în noaptea de 22 spre 23 aprilie și îl privesc dimineața, cu condiția ca nimeni să nu fi băut din apă.
Există și credința că nu este bine să dormi în această zi, deoarece cine doarme pe 23 aprilie va fi somnoros tot anul – un obicei cunoscut sub denumirea de „somnul mieilor”. Se mai spune că cine vede un pește în apă în dimineața acestei zile va avea noroc, iar cei care aleargă înainte de răsărit vor fi sănătoși și sprinteni până la următorul Sfânt Gheorghe.
Cea mai cunoscută legendă despre Sfântul Gheorghe provine din secolul al XII-lea și vorbește despre o confruntare cu un balaur care teroriza orașul Selena, din Libia. După ce oamenii i-au oferit toate turmele pentru a-l potoli, monstrul a cerut jertfa fiicei împăratului. Atunci, un tânăr curajos a înfruntat balaurul cu o suliță și l-a doborât, salvând orașul și pe prințesă.
Împăratul i-a oferit mâna fetei și jumătate din regat, dar el a refuzat și a spus că are o misiune mai importantă – să apere Biserica și să îi ajute pe cei nevoiași. La plecare, le-a spus oamenilor doar numele lui: Sfântul Gheorghe. Această poveste a rămas, de-a lungul timpului, una dintre cele mai îndrăgite legende creștine, simbolizând curajul, sacrificiul și credința.