Tradiții și superstiții de Sfântul Mina. Ce e bine să faci, pe 11 noiembrie, pentru a alunga relele

Românii țin cu sfințenie anumite obiceiuri de Sfântul Mina
Tradiții și superstiții de Sfântul Mina. Ce e bine să faci, pe 11 noiembrie, pentru a alunga relele

Sfântul Mare Mucenic Mina este sărbătorit anual pe data de 11 noiembrie. Sfântul Mina este considerat protectorul casei și al celor păgubiți. De aceea, în această zi, oamenii cu diverse probleme se roagă la Sfântul Mina, pentru a le merge mai bine. În calendarul creștin ortodox, această sărbătoare este trecută cu cruce neagră, iar românii respectă o serie de tradiții și superstiții de Sfântul Mina. Iată de ce să țineți cont pe 11 noiembrie!

Tradiții la sărbătoarea Sfântului Mina, protectorul celor păgubiți

Pe data de 11 noiembrie, în fiecare an, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Mina. El este considerat protectorul tuturor celor care au fost păgubiți, înșelați sau au suferit pierderi materiale importante. În această zi, creștinii respectă o serie de tradiții și superstiții, care îi feresc de cele rele.

Drept urmare, toți credincioșii care vor să fie feriți de pagube întregul an sau care au suferit pierderi importante se roagă la Sfântul Mina pentru a-și găsi alinarea. Tot pe 11 noiembrie, persoanele care nu reușesc să se căsătorească își îndreaptă rugăciunile către Sfântul Mina, în speranța că vor reuși să își găsească sufletul pereche în viitorul apropiat.

Sfântul Mina este supranumit protectorul tuturor celor care se confruntă cu probleme financiare, așa că cei care îi cer ajutorul sfântului pot trece mai ușor peste greutăți.

De ce se lipesc lumânările invers de sfeşnice

Sunt puține persoane care știu că de Sfântul Mina există un ritual cu lumânări pe care femeile îl respectă pentru a ține la distanță răul. Mai precis, femeile merg la biserică pe 11 noiembrie, aprind lumânări și le lipsesc la sfeşnice, dar în sens invers, mai precis cu capătul care de obicei se aprinde. În acest mod, membrii familiei vor fi feriți de pagube materiale.

Totodată, forțele răului vor fi ținute la distanță, că relele îi vor ocoli pe cei care îndeplinesc acest ritual, dar și că astfel vor fi schimbate gândurile dușmanilor.

Ritualul cu lumânări poate fi urmat și de fetele singure care vor să se mărite. Se crede că lumânările lipite de sfeşnice în acest fel le vor aduce fetelor nemăritate iubirea bărbatului dorit.

În plus, credincioșii merg să se roage la Biserica Sfântul Mina Vergu din Capitală, dis de dimineață, pe 11 noiembrie. Cei care ajung acolo nu trebuie să iasă din biserică cu mâna plină, asta pentru a nu stârni furia sfântului și a avea parte de ghinion.

Citește și: Cine a fost Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiți, sărbătorit pe 11 noiembrie în calendarul ortodox. Viața și minunile săvărșite

Rugăciunea care se rostește de Sfântul Mare Mucenic Mina

Preasfinte și întru tot lăudat Mare Mucenic Mina, de minuni făcătorule, primește această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor cu lacrimi fierbinți mă rog ție.

Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea, vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu! Mă rog ție, Sfinte Mina, grăbește-te a mă ajuta cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea, că știu, Sfinte al lui Dumnezeu, că ai pătimit munci grele și chinuri înfricoșătoare pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de Dumnezeu.

De ce e bine să fie rostită pe 11 noiembrie

Fiindcă ne-am încredințat ca și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfânta biserica ta și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au facut și pe mine să alerg la ajutorul tău,  să cred că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor. Și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg către tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenic Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubașul și scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultatși te-a întărit și te-a primit în cereștile lăcașuri.

Roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întru tot lăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

Citește și: Când este Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2023. Ce alimente este bine să mănânci în această zi

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9.7 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *