Trei ingrediente din bucătărie împotriva gândacilor din casă. Prezența acestor insecte în locuință ne provoacă repulsie și în încercarea de a ascăpa de ele suntem tentați să apelăm la diferite substanțe toxice. Doar că utilizarea acestora poate fi periculoasă, mai ales dacă avem copii mici sau animale de companie. Există însă și remedii naturale care te scapă de gândaci într-o clipă. Soluțiile nu sunt deloc greu de preparat și vor avea un efect imediat împotriva gândacilor.
Acești „musafiri” nepoftiți ne pot face viața un calvar, mai ales dacă nu acționăm de prima data de când i-am văzut. Gândacii se înmulțesc repede și se ascund în locurile greu accesibile, fiind atrași de umezeală și de firimituri sau alte resturi de mâncare.
Pe lângă repulsia pe care ne-o provoacă, aceste insecte pot fi și periculoase dacă intră în contact cu alimentele sau pielea noastră.
Înainte de a trece la exterminarea gândacilor, ar putea fi util să știm mai multe despre inamicii noștri. În primul rând, există gândaci de baie și gândaci de bucătărie.
Gândacii de bucătărie sunt maro, rapizi și mici și au capacitatea de a zbura. În schimb, gândacii de canalizare sunt negri, lenți și mari. Ambii, însă, reprezintă adevărate coșmaruri pentru noi și din acest motiv, la primul semn, ar trebui să-i eliminăm.
Iar pentru asta avem câteva ajutoare de bază printre ingredientele pe care le regăsim în bucătărie. Cu ajutorul acestora putem face soluții naturale care să ne scape definitiv de insecte. În plus, folosirea acestora nu prezintă niciun risc pentru sănătatea noastră, a familiei sau a necuvântătoarelor din casă.
Usturoiul este un ingredient care dă o savoare deosebită mâncării pe care o facem. În plus, această plantă conține o cantitate uriașă de elemente benefice pentru sănătatea omului, fiind eficient în ameliorarea infecțiilor fungice și eliminarea infecțiilor intestinale și nu numai. Usturoiul ne poate fi însă de ajutor și în combaterea dăunătorilor din casă. Pentru a elimina gândacii nu trebuie să faci decât să pui la fiert această plantă într-o oală cu apă pentru o jumătate de oră și vei obține apoi un pesticid natural și eficient. Pentru a spori efectul poți adăuga la fiert și o ceapă.
Foile de dafin sunt un repelent natural pentru gândacii de bucătărie. Această plantă nu îi ucide, dar îi gonește rapid din cauza mirosului puternic pe care îl emană. Așadar, o soluție excelentă pentru a opri gândacii de bucătărie de la a-și face cuibul este să pui ramuri sau frunze de dafin peste tot prin casă, în special în spatele mobilei și în cotloanele mai ascunse, pentru că acolo își fac cuibul în general. Pune zece frunze de dafin în grădină sau în bucătărie și mai mult ca sigur nu vei mai vedea gândaci prin preajmă. Poți folosi frunzele de dafin proaspete sau uscate, însă cel mai eficient este să zdrobești frunzele uscate și să faci pudră di ele. Astfel, mirosul este mult mai puternic.
Nu e nevoie să ai această plantă într-un ghiveci, ci este suficient să ai doar câteva crenguțe uscate. Pentru a rezolva problema gândacilor este nevoie să arzi o crenguță de rozmarin. Fumul degajat va înlătura gândacii și insectele.
Bonus:
Un al remediu naturist împotriva enervantelor insecte care mișună prin casă este și săpunul de Marsilia. Iată cum îl poți folosi împotriva gândacilor:
– se dizolvă co cantitate considerabilă de săpun de Marsilia într-un recipient cu apă, iar produsul obținut se toarnă într-o sticlă cu pulverizator. Închide capacul, agită puternic și apoi poți pulveriza soluția în zonele unde se ascund gândacii.