Călcatul hainelor poate fi o sarcină dificilă și uneori dezamăgitoare, mai ales când avem de-a face cu materiale delicate, pline de cute sau care pur și simplu par imposibil de netezit. Cu toate acestea, există câteva metode ingenioase și tehnici speciale pe care le putem folosi pentru a obține rezultate mai bune atunci când călcăm hainele. Iată trucul care salvează hainele imposibil de călcat.
Primul lucru căruia trebuie să îi acorzi o importanță deosebită este procesul de spălare. Să pui prea multe haine în mașina de spălat nu este deloc o idee bună. Mai degrabă le speli în mai multe rânduri. Altfel, vei avea haine șifonate imediat după spălare. Există și mașini de spălat care au un program de spălare special pentru cute, așa că folosește-l dacă ai ocazia. De asemenea, și balsamul ajută în tot acest proces.
Modul de uscare este și el foarte important. Scutură hainele foarte bine și întinde-le pentru a se usca. Cel mai bine ar fi să le așezi imediat pe umeraș, pentru a te asigura că nu vor fi foarte șifonate. Încearcă să întinzi cât mai bine zonele greu de călcat, cum ar fi manșetele cămășilor, spre exemplu.
Citește și: Uită de balsamul de rufe. Ce să pui în fierul de călcat pentru ca hainele tale să miroasă demențial
Un alt sfat important este să nu uiți rufele în mașina de spălat. Scoate și întinde hainele când programul de spălat s-a terminat, și nu după câteva ore așa cum mulți dintre noi o fac. În acest fel își vor reveni mult mai ușor la forma inițială și vor fi mai ușor de călcat. De asemenea, nu le stoarce la cea mai mare putere pentru că le vei scoate din mașină foarte șifonate.
Prima condiție pentru a călca mai ușor hainele este să ai un fier de călcat bun cu abur. Cu ajutorul acestuia vei reuși să îndrepți mult mai ușor cutele încăpățânate de pe haine. În acest fel îți asiguri haine călcate rapid si impecabil. Cu un fier de călcat obișnuit vei reuși mult mai greu să faci acest lucru.
Citește și: Ingredientul de pus în apa fierului de călcat. Așa te vei bucura de haine frumos mirositoare, trucul genial
Și masa de călcat conteză foarte mult. Trebuie să te asiguri că ai o masă de călcat tare și perfect netedă, pe care să o tapezi cu folie de aluminu. Aceasta ajută foarte mult în procesul de călcare, întrucât are proprietatea de a atrage căldura.
Un alt sfat important de care să ții cont este să calci hainele pe dos. Este o metodă eficientă și rapidă de a îndrepta cutele de pe haine, fără a risca să le deteriorezi.