Trucul pentru a curăța perfect cuptorul cu microunde. Cel mai ieftin și rapid mod, iată ce trebuie să faci de fapt

Ai nevoie de ingrediente banale

Scris de: Daoud Andra

28 May. 2023

Trucul pentru a curăța perfect cuptorul cu microunde. Cel mai ieftin și rapid mod, iată ce trebuie să faci de fapt

Cuptorul cu microunde este unul dintre cele mai utilizate electrocasnice din bucătărie. Cu cât este mai des folosit, cu atât trebuie curățat mai frecvent, din cauză că stropii de mâncare și grăsime sar în toate părțile atunci când încălzim alimentele. În ce constă trucul pentru a curăța perfect cuptorul cu microunde? Este rapid și eficient și ai nevoie doar de ingrediente la îndemână.

Acesta este trucul pentru a curăța perfect cuptorul cu microunde

Atunci când vine vorba despre curățarea electrocasnicelor din bucătărie, poți apela la ingrediente naturale, ieftine și la îndemână, care au o eficiență dovedită. Cuptorul cu microunde ar trebui să fie curățat după fiecare utilizare, pentru ca grăsimea și urmele de mâncare să nu se întărească și să devină greu de îndepărtat.

Citește și: De ce nu ar trebui să încălzești niciodată apă la cuptorul cu microunde. Pericolul nebănuit

Cea mai simplă și la îndemână metodă de a curăța interiorul cuptorului cu microunde presupune să folosești o lămâie și puțin bicarbonat de sodiu. Taie o lămâie pe jumătate și pune una dintre jumătăți la încălzit la microunde, pentru 30 de secunde. Presară apoi bicarbonat de sodiu peste jumătatea de lămâie și freacă interiorul cuptorului cu lămâie și bicarbonat, astfel încât amestecul să ajungă peste tot.

Combinația este foarte puternică și dizolvă eficient mâncarea și grăsimea întărită. Lasă să acționeze 10 minute, după care poți șterge interiorul cuptorului cu microunde cu o lavetă înmuiată în apă sau cu șervețele de bucătărie uscate.

Citește și: Cum poți dezgheța carnea în doar 5 minute. Nu e nevoie de un cuptor microunde, ci de un truc genial

Trucul pentru a curăța perfect cuptorul cu microunde. Cel mai ieftin și rapid mod, iată ce trebuie să faci de fapt
Lămâia curăță rapid și eficient cuptorul cu microunde

Pentru ce nu ar trebui să folosești cuptorul cu microunde

În timp ce pentru încălzirea alimentelor cuptorul cu microunde este o variantă practică și rapidă, în alte scopuri nu ar trebui să fie niciodată folosit. Deși are funcție pentru dezghețare, nu ar trebui să decongelezi niciodată carnea în cuptorul cu microunde. Este o variantă rapidă, când ești în criză de timp, însă calitatea cărnii va fi afectată. Dezghețarea forțată, la microunde, face ca apa din carne să se evapore și carnea să devină uscată atunci când o gătești.

Citește și: Funcția cuptorului cu microunde care îți poate da contorul peste cap. Consumă foarte mult curent

Nici apa nu ar trebui să fie încălzită la microunde. Tehnologia microundelor presupune încălzirea alimentelor și lichidelor dinspre exterior spre interior. În cazul apei, moleculele de apă fierbinte circulă în sens invers, iar cele de la suprafață ajung pe fundul vasului. În acel moment, din cauza presiunii, poate avea loc o mini-explozie și apa va sări în toate părțile. Acest lucru se poate întâmpla chiar când deschizi ușa cuptorului cu microunde și există riscul să te opărești.

 

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9.5 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *