Românului îi place să aibă masa plină de bunătăți de Sărbători, iar unul din preparatele tradiționale care nu pot lipsi este piftia. Rețetele sunt însă numeroase și presupun alegerea cu grijă a ingredientelor. Pe lângă gustul deosebit al acestui preparat, importante sunt textura și culoarea. Gospodinele iscusite pun întotdeauna în practică câteva trucuri pentru cea mai limpede piftie.
Fanii acestui preparat tradițional, deloc puțini la număr, știu că piftia se poate găti atât din carne de porc, cât și din carne de pui sau curcan. De multe ori, gospodinele aleg carnea de pasăre, pentru ca preparatul lor să iasă limpede. Acesta este unul dintre secrete, dar nu singurul.
Un lucru extrem de important este gelatina alimentară. Aceasta contribuie la obținerea unui aspect deosebit, limpede și închegat al răciturii.
Citește și Ce se pune în piftie, de fapt. Așa iese limpede, trucul secret pentru cele mai bune răcituri
Iată cea mai bună rețetă de piftie, pe care bucătăresele cu experiență o recomandă.
Ai nevoie de următoarele ingrediente:
Pentru decor
Primul pas este să crestezi carnea și să cureți legumele. După care se pun împreună la fiert cu sare și boabe de piper. Se adaugă usuroiul și se lasă la fiert timp de jumătate de oră în oală cu presiune și 3-4 ore în cazul în unei oale normale.
După ce s-a fiert compoziția, se delimină grăsimea și se păstrează lichidul la frigider pentru 20 de minute pentru a vedea dacă se încheagă. Carnea și legumele se pun deoparte. Se porționează carnea, iar supa care a rămas în urma fierberii se filtrează și se poate limpezi din nou.
Apoi, se pune lichidul la foc, se adaugă 3-4 albușuri și se așteaptă până când fierbe. Se adaugă usturoiul rămas și se amestecă bine. După ce zeama începe să fiarbă nu trebuie să mai amesteci.
După care se streacoară bine și se lasă lichidul la răcit. Dacă este necesar se adaugă gelatina alimentară.
În cazul gelatinei procedăm astfel: punem gelatina la hidratat într-o crăticioară cu 500 mil de apă foarte rece timp de 30 de minute. Se lasă acolo 10 minute, după care se încălzește la foc mic până când ajunge la 60 de grade Celsius.
Stinge focul și subțiază compoziția cu două polonice de supă caldă. Totul se toarnă apoi în oala cu supă limpede, se amestecă bine și se condimentează cu sare. Se lasă la răcit timp de 30 de minute. Apoi, în boluri se pun carnea și legumele, peste care se adaugă lichidul. Se lasă la răcit, după care se pun la frigider.