Multe celebrități din România sunt oprite pe stradă de fani, pentru un autograf sau fotografii, acordă interviuri și sunt mereu în centrul atenției. Însă, atunci când se află în afara granițelor, ajung și ele în postura de admiratori și își doresc să fie cât mai aproape de idolul lor. I s-a întâmplat și Cristinei Dorobanțu. Prezentatoarea știrilor Kanal D a povestit, în exclusivitate pentru EGO.ro, că, în una dintre vacanțele ei în Statele Unite ale Americii, s-a intersectat, într-un hotel din Los Angeles, cu Barack Obama, care era președinte la vremea respectivă.
Cristina Dorobanțu este una dintre cele mai sociabile prezentatoare TV de la noi, având grijă să interacționeze mereu cu admiratorii ei. Încă de pe vremea când făcea parte din proiectul „Bravo, ai stil”, iar mai apoi la „Puterea dragostei”, Cristina fie că se poza alături de cei care îi cereau lucrul acesta, fie stătea de vorbă cu ei prin intermediul rețelelor de socializare. Însă, la rându-i, are și ea idoli, pe unii i-a întâlnit chiar la locul de muncă, pe culoarele televiziunii Kanal D, pe alții, în vacanțe, iar la alții doar visează. Pe Cristina am întâlnit-o la lansarea filmului „Top Gun”, în România, unde ne-a povestit că nu a fost niciodată îndrăgostită de vreun star internațional, însă a intrat în contact cu celebrități.
„Nu mi s-a întâmplat niciodată să mă îndrăgostesc de vreun actor, în schimb nu pot să nu recunosc că Tom Cruise este un bărbat frumos. Pentru că îmi place să fiu diferită, nu am avut niciodată o afinitate pentru el cum aveau toate fetele”, a povestit Cristina Dorobanțu pentru EGO.ro. Nu i-a plăcut foarte tare de Tom Cruise pentru că nu a făcut parte din generația ei, însă și-a imaginat cum ar fi la brațul lui Tom Hardy, unul dintre actorii cei mai îndrăgiți de la Hollywood.
„Tom Hardy mi-a plăcut. Îmi imaginam, nu că merg la premierele de film, dar mă visam eu la braț cu el. Anii au trecut, vremurile s-au schimbat, acum lucrurile stau diferit. Nu îmi mai imaginez că sunt de mână cu vreun actor. Atunci când o să am ceva de declarat și voi fi de mână cu cineva, o să vin în fața voastră să vă spun”.
Aproape doi ani, Cristina a locuit în Turcia, acolo unde a moderat un reality-show matrimonial, chiar în țara care la ora actuală este considerată „patria telenovelelor”. Cu toate acestea Cristina nu a avut șansă să cunoască personal niciun actor faimos, însă i-a atras atenția unuia cu ajutorul social-media.
„Culmea, când am fost în Turcia, foarte multe fete povesteau despre un actor și l-am adăugat și eu pe Instagram. Ulterior, mi-a dat like la niște poze. N-am vorbit niciodată. Nu pot să vă spun despre cine era vorba, doar că arăta foarte bine. Dacă vă spun și despre cine este vorba o să vă dați seama că era actorul principal dintr-o telenovelă cunoscută. N-a fost vorba de vreo poveste, dar mi-a dat like-uri”, ne-a mai declarat amuzată Dorobanțu.
Însă, cea mai mare „realizare” din acest punct de vedere, este întâlnirea cu Barack Obama, personalitate pe care o admiră extrem de tare.
„M-am întâlnit cu Obama. De fapt, întâlnit e mult spus, pentru că m-am întâlnit, dar nu l-am văzut. Eram la Los Angeles. Am stat într-un hotel și în momentul în care am ajuns la hotel toată strada era blocată de Poliție și așa mai departe. Am crezut că s-a întâmplat ceva și am întrebat la recepție de ce este agitația asta. Tot hotelul era blocat pentru că Mr.President stătea acolo. Mi s-a părut genial. Se poate spune că am dormit sub același acoperiș”, ne-a mai declarat Cristina Dorobanțu.
Tânăra mărturisește că cel mai probabil s-a intersectat cu mult mai multe vedete internaționale, dat fiind faptul că îi place foarte mult să călătorească, însă atunci când este în vacanțe preferă să se focuseze doar pe ceea ce o interesează cu adevărat. „Sincer sunt genul de persoană care nu se uită în stânga, dreapta, tocmai de aceea nu am nici povești și mi se reproșează des asta. Dar eu sunt atât de „in” în viața mea și mă interesează atât de mult ce mi se întâmplă mie, încât nu sunt interesată de ce se întâmplă în jur”.