Lora este una dintre artistele din România care mereu au avut mare grijă la imaginea ei și a încercat, pe cât posibil, să ducă un stil de viață alimentar cât mai echilibrat. Astfel că, în momentul în care a descoperit că are intoleranță la gluten, viața ei s-a dat complet peste cap. Lora a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că există viață și fără gluten și că în momentul de față a învățat să trăiască cu acest diagnostic. De altfel, toată această situație s-a dovedit oarecum a fi și în avantajul ei, căci în momentul de față arată și se simte mai bine ca niciodată.
În ultima perioadă, tot mai multe persoane sunt diagnosticate cu intoleranța la gluten, ceea ce înseamnă că trebuie să scoată din dietă toate alimentele care conțin gluten, cum ar fi pâinea, cerealele și orice produs care conține grâu sau are o urmă de grâu. Printre acestea se numără și Lora, care a descoperit de curând că are această problemă. Artista însă nu s-a demoralizat de faptul că acum viața ei este schimbată radical, ci a încercat să vadă doar partea plină a paharului. În momentul de față nu doar că și-a schimbat complet regimul alimentar, dar și stilul de viață a suferit modificări.
„Vreau să încep să merg la sală. Mi-am făcut abonament într-un sfârșit, ca să mă motiveze. Că atunci când le primești cadou parcă nu prea îți vine, că sunt cadou, dar când dai banii pe abonamente te motivează altfel. Sfat! Deci, nu primiți abonament la sală cadou că nu vă duceți. În rest mi-am descoperit alergia la gluten și am renunțat complet. De atunci, pur și simplu m-am dezumflat. Pentru că se pare că eram „capitonată” ca să zic așa. Cred că ăsta e cel mai potrivit cuvânt. Eram „capitonată”, nu era grăsime, era așa „pufoasă”. Nu cred că se vedea neapărat, dar mă simțeam eu”, a povestit Lora pentru EGO.ro, care și-a dat seama singură că problema ei medicală are legătură cu o intoleranță, lucru confirmat mai apoi de un specialist.
„Mi-am făcut analize. Am zis că se întâmplă ceva pentru că la un moment dat, într-o zi nu mâncasem decât niște paste, o dată am învârtit furculița în niște paste, am luat o singură dată și m-am umflat foarte tare. Atunci mi-am dat seama că este ceva în neregulă cu mine”.
Preocuparea cea mai mare a Lorei este aceea că trebuie să urmărească cu atenție ingredientele de pe ambalajul produselor pe care le consumă, dat fiind faptul că și unele medicamente pot conține urme de gluten, iar orice mic contact cu glutenul are repercusiuni imediate asupra organismului ei.
„Se poate și fără gluten, dar pentru că este complicat tot timpul să-mi cumpăr pâine fără gluten și chestii fără gluten, am renunțat la ele. Că nu am timp să-mi procur. Așa că practic acum mă hrănesc cu proteină de calitate, cu legume multe, fructe. Eu am început să mănânc fructe, ceea ce înainte nu făceam. Beau apă, nu mai beau sucuri, nu beau prostii. Brânzeturile pot avea urme de gluten, dar nu am probleme de genul acesta. Cică sunt și anumite condimente, anumite medicamente care pot avea în compoziție gluten și atunci încerc să fiu atentă. Spun la orice restaurant unde mă duc să aibă grijă că am problema asta. Dacă nu sunt atentă, mă umflu”, ne-a mai povestit Lora.
În rest, Lora își vede în continuare de proiectele ei, dar și de business-ul pe care l-a demarat în urmă cu câțiva ani și care face parte din viața ei. „Cremele mele nu te slăbesc sau nu te dezumflă, dar te țin fresh, fermă. Am scos multe creme. Să o vezi pe cea de corp ce senzație este, cum lasă pielea de catifelată. Nu stau deloc. Am o propunere interesantă pentru un serial, dar mă gândesc. Eu mi-am făcut damblaua cu reality show-urile. Am fost la „Asia Express” și a fost superb și atât. Nu îmi mai trebuie. Dacă se poate să mă lăsați în pace cu reality show-urile. Nu mai vreua. Mai fantasy show să fie”, a mai povestit Lora pentru EGO.ro.
Video: Dorin Marinuș