Sfânta Cuvioasă Parascheva este prăznuită anual pe 14 octombrie în cadrul Bisericii Ortodoxe, fiind una dintre cele mai importante sfinte pentru creștinii din întreaga lume ortodoxă.
Cunoscută sub numele de „Vinerea Mare” în Moldova, ea este venerată în mod special în această regiune, deoarece moaștele sale se află de peste 350 de ani la Iași. Această sfântă este considerată un simbol al binecuvântării divine și un izvor de vindecare spirituală și trupească pentru toți cei care îi cer ajutorul în rugăciune.
Sfânta Parascheva s-a născut în prima jumătate a secolului al XI-lea, în localitatea Epivata, situată pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, actualul Istanbul. Părinții săi erau oameni evlavioși, care au crescut-o în spiritul credinței și al iubirii față de aproapele, educând-o în practici religioase precum postul, rugăciunea și milostenia. De asemenea, fratele său, Eftimie, a devenit episcop, demonstrând și el o înaltă dăruire față de Dumnezeu.
Încă din copilărie, Sfânta Parascheva și-a arătat afecțiunea și dorința de a ajuta pe cei aflați în nevoie. La doar zece ani, pe când se afla într-o biserică, a auzit citindu-se un pasaj din Evanghelie care spunea: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au marcat-o profund și au determinat-o să-și împartă hainele și bogățiile săracilor. Deși părinții ei au încercat să o descurajeze, Parascheva nu a renunțat la dorința de a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși.
După moartea părinților, Parascheva și fratele ei au moștenit o avere considerabilă. În loc să-și păstreze partea de moștenire, ea a donat-o săracilor și, alegând să părăsească „frumusețea acestei lumi”, s-a retras în viața monahală, pentru a se dedica complet rugăciunii și postului.
Ea a căutat inițial sfatul călugărilor din Constantinopol, iar mai apoi s-a mutat la o mănăstire din ținutul Pontului, la Heracleea, unde a petrecut cinci ani. În dorința de a se apropia și mai mult de Dumnezeu, a decis să meargă în Țara Sfântă, stabilindu-se într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului. Aici a dus o viață austeră, dedicată complet rugăciunii, în spiritul asceților și al sfinților din trecut.
Un moment de cotitură în viața ei a avut loc când, la vârsta de aproximativ 25 de ani, a avut o viziune în care un înger i-a spus că trebuie să se întoarcă în locurile natale, pentru că acolo îi va veni sfârșitul. Ascultând chemarea divină, Parascheva s-a întors în Epivata, fără a dezvălui nimănui cine era și de unde venea. Aici și-a continuat viața de rugăciune și meditație, pregătindu-se pentru întâlnirea cu Creatorul.
După trecerea sa la cele veșnice, trupul Sfintei Parascheva a fost îngropat ca al unei persoane obișnuite, necunoscute. Însă Dumnezeu a vrut să o proslăvească și, într-un mod miraculos, identitatea sa a fost descoperită. Se spune că trupul său a fost găsit neputred și emanând o mireasmă plăcută, iar această descoperire a avut loc când un sihastru a cerut ca un trup de marinar, aruncat de valuri la țărm, să fie îngropat creștinește. Creștinii au descoperit că trupul Sfintei era perfect conservat și l-au mutat într-un loc de cinste, în Biserica Sfinților Apostoli din Epivata, unde au început să aibă loc numeroase vindecări miraculoase.
Vestea despre minunile săvârșite lângă moaștele sale s-a răspândit rapid în toată regiunea, iar în scurt timp Sfânta Parascheva a fost recunoscută drept o sfântă a Bisericii. De-a lungul secolelor, moaștele sale au fost mutate de mai multe ori, în funcție de evoluțiile politice și religioase din Peninsula Balcanică. În anul 1235, moaștele au fost aduse în capitala imperiului vlaho-bulgar, Târnovo, unde au fost primite cu multă evlavie de creștinii din regiune. Ulterior, datorită invaziilor otomane, acestea au fost mutate din nou, ajungând în Belgrad și apoi în Constantinopol.
Citește și: Rugăciunea pe care să o rostești de Sfânta Parascheva. Ce e bine să zici pentru a fi ferit de rele
În anul 1641, domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a obținut moaștele Sfintei Parascheva și le-a adus la Iași, unde au fost așezate în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”. Acesta a fost un moment important pentru credincioșii moldoveni, care au văzut în aducerea sfintelor moaște un simbol al protecției divine și un semn de binecuvântare pentru întreaga regiune. De atunci, Sfânta Parascheva a devenit ocrotitoarea Moldovei, iar sărbătoarea dedicată ei a devenit una dintre cele mai mari sărbători religioase din această parte a lumii ortodoxe.
Anual, pe 14 octombrie, zeci de mii de pelerini din toate colțurile României și din străinătate vin la Iași pentru a se ruga și a se închina la moaștele Sfintei Parascheva. Această sărbătoare a devenit un simbol al unității credincioșilor ortodocși și o dovadă a credinței și speranței pe care aceștia o pun în puterea mijlocirii sfintei. Pe parcursul zilelor de pelerinaj, oamenii participă la slujbe și se roagă pentru sănătate, ajutor în viață și izbăvirea de necazuri. Tradițiile populare din această perioadă includ acte de caritate, cum ar fi oferirea de mâncare celor nevoiași, pentru a cinsti memoria Sfintei și a urma exemplul său de milostenie.
În România, tradiția de a da de pomană este adânc înrădăcinată în cultura și spiritualitatea locală. Obiceiul de a oferi alimente sau alte daruri în memoria celor decedați este o practică religioasă care marchează momente importante din calendarul ortodox, dar și din viața de zi cu zi a comunităților.
Astăzi, în numeroase localități din țară, oamenii respectă tradițiile de pomenire, mai ales în zilele de sâmbătă sau de sărbători importante, precum Moșii de Toamnă sau de Primăvară. În astfel de momente, credincioșii merg la biserică pentru a participa la slujbe de pomenire și pentru a împărți pachete celor apropiați sau vecinilor.
Printre alimentele care se dau de pomană astăzi se numără coliva, orezul fiert îndulcit și ornat cu zahăr, cacao și bomboane, dar și colaci, fructe (mere, struguri sau nuci), prăjituri de casă, cozonaci și, uneori, mici sticle de vin sau sucuri. Aceste produse sunt oferite în vase care se dau în dar, de obicei împodobite cu șervețele colorate sau cu mici obiecte decorative, simbolizând respectul și iubirea pentru cei care nu mai sunt printre noi.
În multe zone rurale, obiceiul de a împărți pomană include și mâncăruri gătite, cum ar fi sarmalele, friptura sau ciorba, pe care oamenii le aduc la biserică sau le oferă celor nevoiași. Scopul este de a face o faptă bună în amintirea celor plecați și de a menține vie legătura spirituală cu aceștia.
Această tradiție reflectă generozitatea și spiritul comunitar specific poporului român. Oamenii oferă din suflet, iar gestul de a da de pomană este perceput ca o modalitate de a aduce bucurie celor din jur și de a menține vie memoria celor dragi care au trecut în neființă.
De-a lungul timpului, numeroși scriitori și teologi au scris despre viața Sfintei Parascheva și despre minunile pe care le-a săvârșit. Primele relatări despre viața ei apar în „Cartea românească de învățătură” a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, tipărită în 1643. De atunci, viața și faptele ei au fost descrise în numeroase scrieri, iar sfântul ei exemplu continuă să inspire și să ofere speranță creștinilor din întreaga lume.
Prin viața sa de renunțare și devotament, Sfânta Parascheva ne arată că sfințenia nu constă doar în rugăciuni și posturi, ci și în iubirea și ajutorul oferit semenilor. Povestea vieții sale, de la copilăria în Epivata, la nevoințele din pustiu și până la minunata descoperire a moaștelor sale, este un testament al puterii credinței și al dăruirii necondiționate. Ea rămâne, astfel, un model de urmat pentru toți cei care își doresc să ducă o viață curată și dedicată binelui.