Victoria Răileanu a ales nume pentru fiica ei încă din primele zile de sarcină. ”I-am zis de la început pe nume” VIDEO EXCLUSIV

”A început să plângă și mi-a zis că este foarte, foarte speriat”

Victoria Răileanu este pe ultima sută de metri cu cea de-a doua sarcină și abia așteaptă să o strângă la piept de fiica ei. Imediat după ce a devenit mama lui Carol, fiul ei, actrița și-a dorit nespus de mult să aibă și o fetiță. De aceea, în momentul în care a aflat sexul bebelușului a fost în culmea exazului. Victoria Răileanu a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că și-a dorit extrem de mult și o fetiță încât nu a fost nevoie să caute un nume pentru ea, căci avea totul pregătit.

”Sora lui primește multă dragoste din partea lui în fiecare zi”

 

Actrița este mai mult decât pregătită pentru cel de-al doilea copil, mai ales că  este un copil extrem de dorit și așteptat de întreaga familie. Victoriei Răileanu i-a fost oarecum teamă de reacția fiului ei, mai ales că discuțiile cu Carol despre un alt membru al familiei au început cu mult timp înainte ca ea să rămână însărcinată.

”El își dorea de foarte mult timp, noi l-am pregătit, noi ne doream, încercam, așa că l-am pregătit înainte. Când i-am spus că o să fie frățior mai mare nu a prea înțeles. A fost atâta de drăguț, s-a emoționat atât de tare, a început să plângă. S-a bucurat inițial, întreba șocat dacă este adevărat, și apoi i s-a schimonosit fața și a început să plângă și mi-a zis că este foarte, foarte speriat. A fost șoc pentru el. El își dorea, era ceva la nivel de dorință, dar nu știa exact ce înseamnă chiar să se întâmple pe bune”, ne-a povestit actrița despre reacția fiului ei atunci când a aflat că o să fie fratele mai mare.

Dacă mulți băieți își doresc un frățior, văzând în el un potențial partener de joacă, Carol s-a acomodat imediat cu vestea că el va avea o surioară. Ba chiar s-a documentat singur despre ce înseamnă primele luni de viață ale unui copil și cât va trebui să aștepte până să se joace împreună.

”Nici acum nu știe ce înseamnă să apară acest copil acasă. Eu tot îi spun că nu o să facă nimic o lungă perioadă de timp. Ea o să stea, o să doarmă și o să mănânce. Mi-a zis că știe și el că doarme, mănâncă, își face nevoile și reset. Deci copilul știe și nu i-am spus eu ”poezia” asta. Eu am vrut fată și i-am zis din start că este posibilitatea  mare să aibă o surioară. L-am întrebat ce facem în cazul în care nu este un frate așa cum își dorește și mi-a zis inițial că o dăm înapoi, se întâmpla când era mai mic, că în niciun caz nu vrea soră. Acum este pur și simplu atât de îndrăgostit de această burtă. Sora lui primește multă dragoste din partea lui în fiecare zi. Aseară a adormit cu mâna pe burta mea și el tresărea că adormise și ea tresărea că dansa sub mâna lui. Era ceva…”, a mai povestit actrița”, a spus amuzată Victoria Răileanu.

Citește și: Victoria Răileanu, primele declarații despre sarcină: ”Am fost binecuvântați”. De ce a ținut totul secret până acum EXCLUSIV

Cât despre partea de nume, înainte de a fi anunțat că va avea o surioară, Carol căuta tot felul de nume rare dar pentru băieți. Ca un exercițiu, pentru amuzament, Victoria Răileanu îl lăsa să vină cu exemple de nume, căci actrița știa încă de la început cum o va boteza pe fiica ei.

”Eu știam că sunt însărcinată dar nu îi spusesem lui încă și i-am zis să căutăm niște nume. I-am zis să intre pe Google și să îmi caute. A găsit un link cu nume interesante și era cu nume de băiat. Stătea și citea, eram în mașină și mi-a propus Boris, apoi Castor. A mai venit cu ideea de Damian. Era nume rar, dar în familia mea îl am pe tatăl meu Damian, pe fratele meu Damian și fiul lui frate-miu este tot Damian. Am zis că nu este un nume rar pentru noi, este un nume foarte uzual, mult prea uzual. Acum nu mai vine cu idei de nume. Știe cum o cheamă. Eu nu o să vă zic cum o cheamă. În  plus noi i-am zis de la început pe nume și atunci nu a mai avut nicio șansă să vină cu alte nume”.

Victoria Răileanu nu vrea să intre în concediu de maternitate

Așa cum era de așteptat, căci Victoria Răileanu continuă să lucreze deși mai are foarte puțin până va deveni din nou mamă, nu va intra în concediu de maternitate, ci declară că o va lua pe micuță cu ea acolo unde va avea treabă și unde îi va putea permite locația.

”A fost o sarcină foarte amuzantă până acum. Sunt super relaxată. Mi-a fost și rău în primele patru luni, am avut simptomele clasice, dar ca stare am avut una foarte bună până acum și sper să continue așa. Sunt pur și simplu foarte relaxată, atât de relaxată încât uit tot. Aș putea să nu fac nimic toată ziua, mai ales de când am terminat munca. Am intrat așa într-un concediu prenatal în care totul este zen pentru mine”, ne-a spus actrița.

A pus pe pauză activitățile fizice, însă scrie de zor la scenariul pentru primul ei film, scenariu la care lucrează de câțiva ani, însă pentru care abia acum a găsit timpul necesar pentru a putea lucra la el în liniște.

”Scenariul intenționez să-l termin cât de mult pot până nasc pentru că acum am timp liber. Nu prea o să am timp pentru concediu postnatal pentru că din septembrie încep lucrul, reîncep și cursurile la Academia unde sunt trainer de actorie și lucrând în independent nu prea poți să ai concediu. Nici nu vreau pentru că m-a prins sarcina asta într-o perioadă în care îmi doresc foarte mult să muncesc. Este o nevoie care vine din interior și îmi vine neapărat să lucrez. Vara asta o să avem vacanță și o să stăm liniștiți, dar din septembrie, ca toată lumea, reîncepem munca”.

Citește și: Victoria Răileanu a făcut tot posibilul ca fiul ei să nu vadă nici măcar o secvență cu ea din filmul „Taximetriști”. „Cred că m-ar certa mult” VIDEO EXCLUSIV

Speră să găsească ajutor extern ca să poată duce la bun sfârșit toate proiectele. Mai mult decât atât, actrița mărturisește că nu va mai face greșeala ca la primul copil, acela de a încerca ea să facă totul singură, ci va accepta ajutor din partea oricărui apropiat care îi propune asta.

”Îmi doresc foarte mult să avem o bonă. Mi-aș dori cel mai tare să putem să apelăm la bunici dar  ambele bunici nu sunt în București și le-ar fi destul de greu să vină. Mamei mele, cel puțin, care locuiește la 5 ore și jumătate de București, i-ar fi destul de greu să vină până aici. Așa că o să ne bazăm pe o bonă. O iau cu mine pe oriunde o să lucrez. Îmi doresc foarte mult să fie un copil al lumii, al tuturor, pentru că cu fiul meu, cu Carol, am fost mult prea protectivă în sensul ăsta și știu că am greșit aici”, a mai completat Victoria Răileanu pentru EGO.ro.

Video: Mihai Robu 

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *