Victoria Răileanu este însărcinată pentru a doua oară, iar vestea că se pregătește să fie din nou mamă a luat pe toată lumea prin surprindere. Asta pentru că, deși a fost extrem de activă și prezentă la tot felul de evenimente, actrița a reușit să ascundă burtica de toate camerele de filmat și fotografiat, dar mai ales să-i facă pe cei din jurul ei să păstreze secretul. Victoria Răileanu a mărturisit, în exclusivitate pentru EGO.ro, că în primul trimestru i-a fost destul de rău și că a așteptat să treacă acea perioadă pentru a se putea bucura alături de cei dragi ei.
La scurt timp după ce s-a căsătorit cu Adrian Ștefănescu, evenimentul având loc pe o barcă, în Grecia, Victoria Răileanu a decis că este momentul să își mărească familia. Chiar dacă, din punct de vedere profesional, nu poate spune că dispune de prea mult timp liber pentru a se bucura de un concediu de maternitate ca la carte, actrița are încredere în forțele proprii și știe că va reuși, ca până acum, să îmbine perfect viața personală cu cea profesională. Actrița a așteptat să treacă de primul trimestru ca mai apoi să împărășească cu publicul cea de-a doua minune din viața ei.
”Nu a fost foarte greu să ascund sarcina pentru că abia recent a început să se vadă burta, iar eu am purtat haine largi până acum. Am vrut neapărat să aștept momentul premierei filmului ”Klaus și Barroso” ca apoi să anunț”, ne-a declarat Victoria Răileanu
Citește și: Victoria Răileanu este însărcinată. Actrița și-a afișat burtica de gravidă, primele imagini
Pentru Victoria Răileanu, ultimii ani au fost ca un carusel, mai ales în ceea ce privește viața personală. După ce s-a despărțit de tatăl fiului ei, actorul Conrad Mericoffer, actrița l-a cunoscut pe Adrian Ștefănescu, iar la scurt timp s-au logodit. Cererea a fost făcută în Paris, orașul iubirii, iar totul a fost organizat astfel încât Victoria Răileanu să nu aibă nici cel mai mic motiv să suspecteze ceva.
Nici nunta nu s-a lăsat prea mult așteptată, căci în vara lui 2023, la 7 luni de la cererea în căsătorie, a spus „DA” într-un cadru inedit, pe o barcă, în mijlocul mării. La cum decurg lucrurile între cei doi, era mai mult decât evident ca un copil să nu se lase prea mult așteptat. Astfel că, la fix un an de când s-a logodit, Victoria Răileanu a anunțat că este însărcinată.
”Orice copil este dar de la Dumnezeu, fie că este programat sau neprogramat. În cazul nostru ni l-am dorit fix acum și am fost binecuvântați chiar în momentul în care ne-am dorit”, ne-a mai spus actrița.
Dat fiind faptul că viitorul bebeluș va fi întâmpinat acasă și de un frate mai mare, Victoria Răileanu a trebuit să-l pregătească pe fiul ei pentru rolul pe care și-l va asuma peste câteva luni.
”Carol își dorește de mult timp să aibă un frățior sau o surioară. Am început să vorbim deschis în casă despre posibilitatea asta când știam că sunt însărcinată, iar apoi i-am dat vestea”, a mai mărturisit actrița despre modul în care au decis să-l anunțe pe fiul ei că familia lor se va mări.
Extrem de fericită și împlinită, așa cum se simte orice femeie în situația ei, Victoria Răileanu recunoaște că nu s-a așteptat însă niciodată ca cea de-a doua sarcină să fie diferită față de prima, cu atât mai mult să simtă acele grețuri de care vorbesc multe femei în situația ei.
”Sarcina este diferită. Cu Carol nu am simțit deloc. Acum mi-a fost rău mai ales de la mirosuri, dar acum perioada aia a trecut”, a mai completat Victoria Răileanu pentru EGO.ro.