Viviana Sposub, cadou inedit din partea lui George Burcea. „Nu am primit în viața mea așa ceva” EXCLUSIV

Viviana Sposub și George Burcea trăiesc cea mai frumoasă perioadă a lor

Pe 21 iunie, Viviana Sposub a împlinit 25 de ani, iar partenerul ei de viață, George Burcea, și-a dorit să marcheze cumva acest eveniment. Deși ar fi putut să-i cumpere un telefon mobil de ultimă generație, așa cum își dorea prezentatoarea de la „Dimineața cu noi”, actorul a vrut să facă un gest neașteptat și să o surprindă. I-a reușit pe deplin, căci Viviana a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că, de ziua ei, s-a trezit la ușă cu 25 de trandafiri și 25 de perechi de lenjerie intimă de la brandul preferat.

Ce fac Viviana Sposub și George Burcea în timpul liber

Viviana Sposub și George Burcea trăiesc cea mai frumoasă perioadă a lor și încearcă să se bucure cât mai mult unul de compania celuilalt. Dat fiind faptul că amândoi sunt atrași de lumea televiziunii și a filmului, telefoanele lor sunt pline cu tot felul de filmulețe, video-uri atent regizate. Multe dintre ele apar și pe rețelele de socializare, însă multe le păstrează pentru ei.

„Eu și George suntem „fierți” pe Tik Tok, cel puțin eu care l-am introdus în această lume minunată a filmulețelor online. Îl corup de fiecare dată când suntem aranjați, ferchezuiți. Eu sunt cu regia, cu producția, cap coadă. Doar Tik Tok-urile în care mă vedeți doar pe mine sunt făcute de el, dar regia tot a mea”, ne-a declarat amuzată Viviana.

Viviana Sposub și George Burcea
Viviana Sposub și George Burcea

Deși entuziasmată de modul în care George o pune în evidență în filmulețele pe care le realizează împreună, nu am putut să nu o anunțăm ce a declarat actorul în urmă cu o lună în exclusivitate pentru EGO.ro și anume că, dacă Catherine Zeta Jones, cu care a jucat în serialul „Familia Addams”, ar fi de acord, el i-ar oferi un rol principal în filmul „Scrisoare către Ceaușescu”. Film produs de George, în care Viviana este anunțată într-un rol principal.

„Dacă el a zis că îi va da rolul meu lui Catherine Zeta Jones, atunci și eu voi face la fel cu „rolul” din Tik Tok. Uite, cu Bursucu. Se găsesc oameni cu care să fac Tik Tok”, a venit și replica Vivianei, în timp ce încerca să-l convingă pe colegul ei de la emisiunea matinală „Dimineața cu noi” să facă mai multe filmulețe alături e ea. „Mie dacă-mi plac Tik Tok-urile? Ce ai. Înnebunit sunt. Eu sunt Ema, Ema, Ema (n.r. făcând referire la o piesă ajunsă virală pe Tik Tok interpretată de fiicele lui Florin Salam). Ferească Dumnezeu, dacă am ajuns virali cu asta, atunci….”, a intervenit și Bursucu. „Deci gata l-am înlocuit. George rămâne cu Catherine Zeta Jones, eu cu Bursucu”, l-a completat amuzată și Viviana.

„Simt că în mine se află un talent nedescoperit”

Lăsând însă gluma la o parte, Viviana Sposub ne-a mărturisit că este foarte mândră de George și de proiectele pe care le desfășoară, cu atât mai mult de filmul produs după romanul lui de debut și care este inspirat din fapte reale.

„E o muncă enormă în spatele oricărui proiect, deși noi întotdeauna vedem rezultatul final, un clip, un film, un scurtmetraj, o emisiune. Întotdeauna în spate este o muncă foarte mare și îl văd că e cu gândul mereu la proiectul ăsta. Stau cu el în pat și îl văd foarte concentrat și când îl întreb la ce se gândește îmi spune că o să aibă nu știu ce cadru și eu să vin așa dintr-o parte”, a mai completat vedeta Kanal D, care se pregătește temeinic pentru filmul lui Burcea.

„Nu am mai jucat într-un lungmetraj, dar eu simt că în mine se află un talent nedescoperit, sau mai bine zis descoperit de George. El are foarte mare încredere în mine, desigur că facem cursuri, ca să zic așa, am profesor la mine acasă. Întotdeauna mi-am dorit să fac cursuri de actorie și acum destinul mi l-a adus în cale pe domnul profesor. Nu-l plătesc”, a mai povestit Viviana pentru EGO.ro, completată de George, care a corectat-o spunând că nu doar el o susține pe tânără, ci și prezentatoarea TV este un real sprijin pentru el. „În momentul în care ne-am întâlnit, acum doi ani de zile, într-o emisiune TV, cred că de atunci ne-am dat încredere reciprocă. Ea mi-a dat foarte mare încredere în mine pe parcursul acelei emisiuni și eu ei, astfel încât ea a stat până în finală. Chestia este că ne-am găsit. Două suflete într-un punct puțin sensibil care am putut să le unim”, a declarat și George Burcea pentru EGO.ro.

„Nu am primit în viața mea așa ceva”

Însă, George nu o complimentează zilnic doar cu poezii romantice și îi oferă încrederea în ea, ci știe să facă și mici cadouri, care sunt însă extrem de apreciate de Viviana. „Știți ce mi-a luat cadou de ziua mea? Am împlinit 25 de ani și a venit acasă cu 25 de trandafiri și cu 25 de perechi de chiloți. Mi-am luat niște chiloți atât de frumoși, în diferite culori, cu slipici, cu danteluță, de la celebrul brand de lenjerie intimă. Este inedit. Nu am primit în viața mea așa ceva”, a declarat Viviana în exclusivitate pentru EGO.ro. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât, încă de la începutul verii, cu mult înainte de ziua ei de naștere, tânăra anunța în stânga și dreapta că așteaptă un telefon mobil de ultimă generație drept cadou.

„De obicei când este ziua unui om, acel om se așteaptă să îi iei un telefon sau un laptop. La mine este cu schepsis. Nu am vrut să îi iau telefon” și-a motivat George decizia de a nu-i cumpăra un telefon de ziua ei de naștere, întrerupt fiind de Viviana care a ținut să precizeze că poate să-și achiziționeze singură un astfel de telefon, însă în momentul de față pentru ea, altele sunt prioritățile. „Eu sunt o femeie independentă, muncesc, mă trezesc în fiecare zi la ora 4:00, cu siguranță că un telefon îmi permit să-mi iau. Doar că eu vreau acum să-mi iau mașină”, a mai spus Viviana pentru EGO.ro.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
7.4 15 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *