Vlad Neamțu s-a alăturat influcencerilor care au jucat în filmul Buzz House, după ce emisiunea a avut succes în mediul online. Acesta ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că a acceptat imediat propunerea făcută de Selly, pe care îl vede ca pe un exemplu. Mai mult, el ne-a vorbit și despre cearta pe care a avut-o cu Cezara Cristescu.
Buzz House a fost adus pe marile ecrane după patru sezoane reușite de reality show online, iar în prima zi de avanpremieră, 23 aprilie, sălile de cinema au fost pline, proiecțiile fiind sold-out. Vlad Neamțu ne-a vorbit de ce s-a întâmplat înainte de filmări, când s-a certat cu Cezara Cristescu, o cunoscută influenceriță. Acesta a punctat că, momentan, nu există cale de împăcare între el și tânără:
„Este prea aproape de mine din punctul meu de vedere! Putea să fie la o distanță mai mare! Nu ne împăcăm cu Cezara pentru că mi-a vorbit urât! Mi-a demonstrat că prietenia noastră a fost falsă și nu a contat deloc!
Totuși, poate cu timpul, cine știe…tot ce s-a văzut în Buzz House a fost 100% real, din păcate! M-a afectat foarte mult, mai ales la început! Nu înțelegeam de ce mi-a vorbit așa, de ce s-a comportat așa! Cu timpul am înțeles că așa este ea. Nu îmi mai bat capul prea mult cu asta!”
Citește și: Erika Isac, detalii despre noul iubit: “Este un bărbat extraordinar!” VIDEO EXCLUSIV
Filmul Buzz House a fost adus în toate sălile de cinema în timp record, după ce 3 luni s-a muncit la acesta. Vlad Neamțu a mărturisit că își dorea de mult timp să apară într-o peliculă, astfel că nici nu a simțit oboseala la filmările de noapte. Acesta a punctat că îl admiră enorm pe Selly:
„A fost un vis devenit realitate! Îmi doream de foarte mult timp să joc într-un film! Este și horror, genul meu preferat de filme! M-a încântat foarte mult! Am stat mult pe set, câte 12 ore, dar nici nu simțeam oboseala, îmi plăcea foarte mult! Așa a fost pentru toți colegii mei. Nici nu m-am gândit să nu zic da! Eram încântat de când am auzit propunerea, nu îmi venea să cred!
Mă bucur că s-a întâmplat! Selly muncește foarte mult! Poate și el ar vrea să fie mai apropiat de noi, dar, având în vedere că are atât de multe proiecte, nu are timp să stea cu toți oamenii în parte! Îl apreciez foarte mult și este un model pentru mine! Se ocupă de multe lucruri și are succes! Sper ca, la un moment dat, să fac și eu măcar jumătate din ce face el!”
Citește și: Selly, despre filmul Buzz House: „Este și cel mai scump pe care l-am coprodus!” VIDEO EXCLUSIV
Video: Mihai Robu