Am 36 de ani și ceasul meu biologic a luat-o razna. Atât de mult vreau să-mi fac o familie, încât am acceptat tot felul de compromisuri. Am ieșit la tot felul de întâlniri, dar am dat doar de bărbați nepotriviți.
Mereu am avut ideea că nu vreau să-mi pierd vremea cu cineva care din start nu cred că e potrivit pentru mine. Nu am fost genul care iese la întâlniri doar pentru că se plictisește. Nu am căutat vreun bărbat cu bani, prin urmare nici ăsta nu era un criteriu.Tot ce căutam la un bărbat era puțină inteligență și mult caracter. Dar tot stând și așteptându-l pe cel potrivit, timpul a trecut, iar mama și prietenele mele, căsătorite deja, mi-au tot spus că e cazul să ies din „bârlogul” meu și să mai reduc din pretenții.
În fine, am încercat să le ascult sfatul, dar tot nu am întâlnit pe nimeni potrivit. Ultima dată am ieșit cu un artist. Era foarte drăguț și inteligent. Mi-a făcut o deosebită plăcere să discut cu el. Am ieșit seri la rând și părea foarte interesat de mine. Deși, după atât de multe eșecuri, am încercat să fiu precaută, a reușit să mă convingă de bunele lui intenții. Iar eu, disperată cum sunt, i-am acordat toată încrederea mea. Îmi tot spunea cât de mult se bucură că a găsit pe cineva cu care poate să vorbească. Se plângea, în schimb, că în orășelul nostru mic,viața uni artist este, practic limitată. Și îmi tot spunea că nu a găsit pe nimeni cu care să poată vorbi atât de deschis ca și cu mine. Și că se bucură că m-a întâlnit. Ce mai, părea îndrăgostit lulea.
Asta însă a durat până când relația noastră a început să se înfiripe și să prindă contur. Mai precis, vreo trei-patru luni. Apoi a început să lipsească cu zilele. Nu dădea niciun semn, nici măcare pe rețelele de socializare. Îl vedeam că e online, îi scriam și nici măcar nu răspundea. Scria după câteva zile, că a fost prins cu munca, repetiții cu trupa lui cu care cântă, că pregătesc un spectacol și așa mai departe. Dar mă asigura mereu de bunele lui intenții și de interesul lui maxim pentru o relație adevărată.
M-am gândit că, fiind artist, poate că asta înseamnă pentru el „interes maxim” și că, probabil, ar trebui să-l accept așa cum este. Mă gândeam că o fi muncind mult și e stresat. O fi având nevoie de spațiu, de timp pentru el, în fine. Am încercat să am toată încrederea în el.
Însă ulterior, am avut un eveniment total neprevăzut și neplăcut în viață, care i-a dezvăluit caracterul adevărat. Tatăl meu a decedat subit. Din momentul în care i-am dat vestea, a dispărut complet. Inițial, când nu a venit la înmormântare, m-am gândit că probabil i se pare ciudat. El nu mi-a cunsocut familia încă. Nu era tocmai cel mai plăcut moment să-l prezint. Așa că nu m-am supărat când nu a venit. Dar nici măcar nu mi-ascris două rânduri, să-mi spună că e alături de mine, sau să-mi explice de ce nu vine.
A trecut o săptămână și el a rămas tot absent. Apoi, după încă trei săptămâni au venit sărbătorile, iar el nici măcar o urare pe Facebook nu mi-a transmis.
Nu știu cum de atrag așa persoane în viața mea. Nu știu ce ar trebui să fac să întâlnesc persoana potrivită, în condițiile în care atât de mult vreau să-mi fac o familie.
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!