Începând cu data de 5 mai, aplicația de mesagerie WhatsApp nu va mai fi compatibilă cu trei modele populare de iPhone, ceea ce înseamnă că utilizatorii acestor telefoane nu vor mai putea trimite sau primi mesaje prin cea mai folosită platformă de comunicare din lume. Decizia face parte dintr-o actualizare planificată de Meta, compania-mamă a WhatsApp, care impune ca dispozitivele să ruleze un sistem de operare lansat în ultimii patru ani. Noile cerințe tehnice vin după ce aplicația fusese deja retrasă de pe primele șapte modele de iPhone, fabricate între 2007 și 2013. Acum, trei alte telefoane Apple, mai vechi, vor avea aceeași soartă.
Actualizarea WhatsApp va afecta în mod direct iPhone 5S, iPhone 6 și iPhone 6 Plus, toate lansate între anii 2013 și 2014. Aceste modele nu mai pot fi actualizate din punct de vedere software peste versiunea iOS 12.5.7, în timp ce WhatsApp va solicita, începând cu luna mai, un minim de iOS 15.1 pentru a putea funcționa.
Această decizie nu este o surpriză totală pentru cei care urmăresc evoluția tehnologică, dar poate fi o veste proastă pentru utilizatorii care au păstrat cu grijă telefoanele mai vechi.
iPhone 5S a fost lansat în 2013 și este limitat la versiunea de iOS 12.5.7. La momentul apariției sale, modelul a fost foarte apreciat pentru senzorul de amprentă Touch ID și pentru procesorul A7, primul cip pe 64 de biți folosit într-un smartphone. Cu toate acestea, deși hardware-ul poate părea încă suficient pentru utilizare de bază, lipsa suportului pentru iOS 15.1 îl face inutilizabil în curând pentru WhatsApp.
Lansate în 2014, iPhone 6 și iPhone 6 Plus au fost primele telefoane Apple care au venit cu un design mai rotunjit și ecrane mai mari. Versiunea 6 Plus a fost și primul model care a introdus ecranul de 5,5 inci, o mărime considerată uriașă la acea vreme. Astăzi, dimensiunile ecranelor au crescut semnificativ, iar telefoanele din 2014 au devenit modele de colecție pentru unii, dar ineficiente din punct de vedere software.
Meta explică faptul că întreruperea suportului pentru telefoanele mai vechi este rezultatul unei evaluări regulate, nu o decizie luată la întâmplare. În fiecare an, compania analizează ce modele de dispozitive și versiuni de software mai sunt utilizate și cât de sigure sau capabile sunt acestea din punct de vedere tehnic. Telefoanele care nu mai primesc actualizări de securitate sau nu pot susține funcțiile moderne ale aplicației sunt treptat eliminate din lista celor compatibile.
„Dispozitivele și software-ul se schimbă frecvent, așa că revizuim în mod regulat sistemele de operare pe care le susținem și facem actualizări. În fiecare an analizăm care dispozitive și versiuni de software sunt cele mai vechi și au cei mai puțini utilizatori. Aceste dispozitive s-ar putea să nu mai aibă cele mai recente actualizări de securitate sau să nu dispună de funcționalitățile necesare pentru a rula WhatsApp”, a fost mesajul oficial postat pe site-ul oficial al WhatsApp.
Aceeași măsură a fost aplicată și altor platforme, cum ar fi Android. Începând cu luna ianuarie, WhatsApp nu mai funcționează nici pe versiunea KitKat a sistemului Android, ceea ce arată o tendință clară de renunțare la tehnologiile învechite.