Andrei Ursu, cunoscut ca WRS pe scena muzicală din România, a acceptat provocarea și o să participe la Asia Express alături de iubitul său, Vlad Condurache. Artistul ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Ego.ro, despre emisiunea care o să îi lase pe fani să afle mai multe despre relația de iubire pe care o trăiește.
Andrei Ursu formează un cuplu cu Vlad Condurache, un tânăr pasionat de artă. Se pare că iubitul artistului l-a convins pe acesta să meargă la Asia Express, spunându-i că nu trebuie să țină cont de comentariile negative care pot să apară, căci împreună o să treacă peste orice obstacol:
“El m-a convins pe mine! Indirect m-a convins. Îl simțeam pregătit! Și lui îi place, este artist și înțelege tot ce fac. De când suntem împreună a venit și în culise la “Te cunosc de undeva!”, mă susține, mă bucur că înțelege ce fac. Am văzut că îi place, se bucură de succesul meu, este foarte drăguț! Eu mă gândeam: “Totuși, suntem un cuplu în România, poate o să se privească dubios.”.
El a zis: “Nu! Nu ne interesează! Hai să mergem!”. Sigur, ce avem noi este foarte frumos! Aveam această temere, este cea mai mare emisiune din țară, dar mi-a zis: “Nu contează, noi suntem foarte puternici! Hai să mergem!”. El m-a convins, cumva, să facem acest pas!”
WRS nu pune la suflet comentariile pe care le fac gurile rele, însă i-a fost frică să participe la Asia Express alături de iubit pentru ca apropiații săi să nu fie afectați de comentariile negative. Cu toate acestea, ce i-a spus bunica partenerului său l-a surprins:
“Eu trăiesc într-o lume foarte frumoasă cu prietenii și familia! Eu sper să oferim o perspectivă nouă lumii. Noi dăm din sufletul nostru, ne punem pe sticlă, o să fim expuși, vulnerabili. Am doar, cumva, puțină teamă de reacția lumii pentru că mama mea stă în Buzău și bunica lui Vlad în Ploiești.
Îmi era teamă să nu se supere apropiații din cauza răutăților lumii. Dar bunica lui Vlad mi-a zis: “Toată viața m-am gândit la ce o să zică lumea și am suferit eu și copiii mei!”. A ajuns vorba aceasta la suflet și am zis că nu contează ce zice lumea, ne trăim viața cum vrem noi!”
Cântărețul nu se teme de alți concurenți, căci în emisiune este vorba și de noroc, forță fizică și putere psihică. Acesta își dorește ca el și iubitul său să nu se enerveze sau să se certe. Totuși, dacă se va întâmpla acest lucru, el este sigur că neînțelegerile se vor rezolva:
“În sezonul trecut te uitai la Țociu și ziceai că o să iasă pe la început, dar a stat în emisiune până aproape de final. Cumva, mă gândesc la chestia asta, că suntem doi bărbați care par puternici, dar acolo ține și de noroc, dar și de psihic.
Nu pot să zic că îmi este teamă de cineva, dar vreau ca noi să fim tari, să nu ne enervăm, să ne distrăm, să nu ne certăm. Nu cred că o să se întâmple asta, sper eu! Dacă se întâmplă, o rezolvăm!”
Citește și Când încep filmările pentru Asia Express 2024, sezonul 7. Vestea așteptată cu nerăbdare de fani
De asemenea, WRS a punctat că nu merge la diferite emisiuni pentru a avea succes din punct de vedere profesional. Astfel, el nu crede nici că o să îi fie afectată cariera sau o să înflorească după Asia Express:
“E loc pentru toată lumea sub soare! Dacă nu îți place, sunt o grămadă de alți artiști! Poți asculta pe oricine! Nu îmi e teamă. La această emisiune nu m-am băgat neapărat pentru expunere, ci pentru experiență, toată lumea vrea nebunia aceasta!
Mi se pare că și aici e tricky. Dacă ai succes pe plan muzical datorită unei emisiuni, nu e potrivit! Eu vreau să mă cunoască lumea prin muzică! Mă duc doar pentru experiențe la emisiunile de genul și cred că asta spune totul!”
Video: Mihai Robu