Zece cele mai cunoscute citate ale Reginei Elisabeta. Discursuri memorabile despre iubire, pace și război

Regina Elisabeta a II-a a rămas în istorie pentru cea mai lungă domnie, de 70 de ani. Câteva dintre discursurile ei au rămas celebre în istorie.
Zece cele mai cunoscute citate ale Reginei Elisabeta. Discursuri memorabile despre iubire, pace și război

Regina Elisabet a II-a a încetat din viață la 96 de ani. A rămas în istorie  cu cea mai lungă domnie, de 70 de ani. Cu toate că nu a acordat niciodată interviuri, ea a rostit discrusuri și fraze memorabile. Iată zece cele mai cunoscute citate ale Reginei Elisabeta. Acestea au rămas în istorie pentru sinceritatea, simplitatea și umorul de care a dat dovadă.

Zece cele mai cunoscute citate ale Reginei Elisabeta

„Declar solemn în fața tuturor că întreaga mea viață, fie că va fi lungă sau scurtă, va fi dedicată slujirii voastre și marii noastre familii imperiale căreia îi aparținem cu toții” – discurs radiofonic rostit în ziua în care a împlinit 21 de ani, pe 21 aprilie 1947, în Cape Town.

„Nu vă pot conduce în luptă. Nu vă dau legi sau dreptate. Dar pot să fac altceva. Pot da inima mea și devotamentul meu acestor insule și tuturor oamenilor din națiunile noastre înfrățite”. A fost primul discurs televizat de Crăciun, 1957.

„Întotdeauna a fost mai ușor să urăști și să distrugi. Să clădești și să apreciezi este mult mai dificil” – a fost rostit în discursul de Crăciun din 1957.

„E greu de înțeles că s-a întâmplat cu mai puțin de 50 de ani în urmă ca femeile să primească dreptul de a vota, dar Parlamentul a primit prima oară cererea în urmă cu 100 de ani. Totuși, în ciuda acestor neajunsuri, femeile au fost cele care au insuflat blândețe și grijă în progresul greu al omenirii” – discursul despre rolul femeilor în societate, în discursul de Crăciun din 1966.

„Cred că a fost una dintre cele mai memorabile nopți din viața mea” – a spus regina, vorbind la BBC în 1985 despre sărbătorirea pe străzile Londrei a victoriei aliaților, în mai 1945.

Unele dintre frazele rostite de ea au rămas de actualitate

„Ceea ce vă spun acum, ca regină și ca bunică, vă spun din inimă… Nimeni, din cei care o cunoșteau pe Diana, nu o va uita. Milioane de alte persoane care nu au întâlnit-o niciodată dar simțeau că o cunosc, și-o vor aminti. Cred că există învățăminte care pot fi trase din viața ei și din reacția extraordinară și emoționantă la moartea ei. Vă împărtășesc hotărârea de a-i prețui amintirea” – a rostit în discursul televizat rostit după moartea Prințesei Diana, septembrie 1997.

„Este cineva care nu acceptă ușor complimentele, dar pur și simplu a fost puterea mea și a rămas în toți acești ani, iar eu și întreaga familie, această țară și multe altele, îi datorăm mai mult decât ar fi cerut el sau decât vom ști vreodată” – a fost rostit ca omagiu pentru soțul ei, Prințul Philip, la aniversarea nunții de aur, 20 noiembrie 1997.

„Durerea este prețul pe care îl plătim pentru iubire” – a spus, vorbind despre atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, notează spotmedia.ro.

„În amintirea suferinței îngrozitoare a războiului de ambele părți, înțelegem cât de prețioasă este pacea pe care am construit-o în Europa după 1945. Nu renunța niciodată, nu dispera niciodată” – a vorbit despre pace, în 2004.

„Când viața pare grea, cei curajoși nu cedează și acceptă înfrângerea: în schimb, sunt mai hotărâți să lupte pentru un viitor mai bun” – a spus despre criza financiară din 2008, în discursul de Crăciun.

Acestea sunt zece cele mai cunoscute citate ale Reginei Elisabeta a II-a. Însă cu siguranță mai sunt și altele care au rămas memorabile.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *