Fiecare zodie se remarcă prin anumite calități și defecte, însă unii nativi au un obicei înnăscut de a minți și manipula, astfel încât să obțină ce își doresc. Sunt zodii care te mint fără să clipească, însă există și unele semne care le dau de gol atunci când o fac. Care este zodia care minte cel mai mult și cum se dă de gol.
Unii nativi sunt experți în tehnici ale manipulării și nu se dau în lături de la nimic pentru a obține ce își doresc. Sunt câteva zodii care mint cu zâmbetul pe buze și nu au nicio remușcare atunci când îi joacă pe degete pe cei din jur, pentru a-i determina să facă ce vor ei. Care sunt zodiile care mint cel mai mult și ce semne le pot da de gol atunci când încearcă să manipuleze?
Fiind un semn de aer, Gemenii se pricep să comunice foarte bine, iar de multe ori folosesc această calitate a lor pentru a „înfrumuseța” sau a construi adevărul, dacă este nevoie. Aflați sub patronajul lui Mercur, Gemenii sunt în mediul lor în mijlocul unei conversații suculente. Tânjesc după atenție și stimulare, așa că nu se dau în lături de la minciuni pentru a le obține.
În același timp, zodia Gemeni este și semn de apă, motiv pentru care adaptabilitatea este una dintre principalele ei calități. Reușește să iasă basma curată din orice situație, apelând adesea la minciuni. Nativii Gemeni merg pe principiul: să nu stricăm o poveste frumoasă cu un adevăr, iar detaliile fabricate fac întotdeauna conversația mai interesantă.
Acești nativi sunt orientați către relații sociale și parteneriate. Ar face orice pentru a evita conflictele și confruntările, iar a spune minciuni este modalitatea prin care păstrează armonia și se feresc de la a da explicații nedorite. Deși mulți îi consideră mincinoși, ei văd acest lucru ca pe ceva necesar.
Balanțele îi tratează pe cei din jur așa cum și-ar dori ei să fie tratați. Din acest motiv, de multe ori spun ce ar vrea celălalt să audă, chiar dacă nu sunt complet sinceri. Planeta care le guvernează viața este Venus, motiv pentru care sunt concentrați să aducă oamenii împreună. Ei știu că uneori adevărul doare, așa că încearcă să îi protejeze pe cei dragi ascunzându-l.
Acest semn se foc al zodiacului vede imaginea de ansamblu, motiv pentru care uneori uită detalii esențiale și tinde să altereze adevărul, fără să vrea sau fără să își dea seama. Spirit aventurier, Săgetătorul vrea să provoace reacții pe măsură din partea celorlalți atunci când povestește ceva. De aceea uneori tinde să dramatizeze lucrurile, pentru a obține efectul dorit. Au un adevăr personal pe care îl trăiesc mai intens decât faptele reale.
Acești nativi captează energia din jurul lor fără să facă prea mari eforturi. Acest lucru îi poate determina să nu fie întotdeauna sinceri, pentru a obține efectul dorit. Pe de altă parte, Peștii sunt uneori creduli, motiv pentru care pot fi, la rândul lor, ușor păcăliți. Peștii au impresia că dacă ei au intenții bune, și ceilalți oameni au. Deși nu mint pentru a face rău, au tendința să inventeze lucruri pentru a nu-i răni pe cei din jur.
Dintre toate zodiile, Gemenii reprezintă zodia care minte cel mai mult și se și dau cel mai ușor de gol atunci când o fac. Deși nu se implică sentimental atunci când mint și o fac cu măiestrie de multe ori, sunt câteva aspecte care îi dau de gol.
Dacă râd sau glumesc mai mult decât de obicei, poate fi un semn că nu sunt 100% sinceri atunci când povestesc ceva. De asemenea, dacă se justifică prea mult, fără să fie nevoie, acest lucru ar trebui să ridice niște semne de întrebare pentru partenerii de dialog.