Unele zodii se potrivesc de minune pe unele planuri, cum ar fi dragostea și afacerile. Când două astfel de semne se întâlnesc, este imposibil să nu se întâmple numai lucruri bune. Astrologii chiar sunt de părere că există, mai degrabă, asocieri nepotrivite, nu zodii imcompatibile. Află în cele ce urmează cu cine te potrivești, în funcție de zodie!
Berbecul se potrivește cel mai bine cu Săgetatorul, Leul, Gemenii. Așadar, Berbecii trebuie să se asocieze cu celelalte două zodii de foc, Săgetător și Leu, sau cu persoane care au ascendent în aceste două zodii. Pe de altă parte, chiar dacă nu există compatibilitate perfectă între ei, Balanța și Berbecul pot fi parteneri de lungă durată. Totuși, pasiunea adevărată, chiar și de scurtă durată, este cu Leul. În afaceri, mai ales în domeniile construcții HORECA sau educație, Săgetătorii, Vărsătorii şi Peştii se dovedesc a fi cei mai buni parteneri pentru Berbeci.
Taurul se înțelege foarte bine cu Fecioara și Capricornul, dar și cu Peștii. Scorpionul este un candidat serios când e vorba de o relație cu un Taur, însă, pe termen lung, nu sunt mari șanse să le meargă excelent împreună. Fecioarele, Scorpionii şi Capricornii sunt nativii care vor funcţiona ireproşabil într-o afacere cu Taurii, pentru că vor găsi în aceştia partenerii perfecţi, cu atât mai mult dacă este vorba de finante-contabilitate, juridic, design interior, publicitate sau educaţie.
Gemenii sunt semne de aer și se potrivesc cu Vărsătorul, Balanța și Săgetătorul. Gemenii preferă stimularea mentală decât cea fizică. Chiar dacă Gemenii se plictisesc repede de obicei, când vine vorba de amor sunt foarte compatibili cu Balanța, Vărsător, Berbec, Leu, Săgetător. Leii, Fecioarele şi Peştii sunt nativii cu care Gemenii funcţionează cel mai bine în afaceri.
Racul se potrivește foarte bine cu Taurul și Capricornul, pentru ca au foarte multe lucruri în comun. Racii, posesivi și serioși, dar și foarte pasionali, își impresionează partenerii sexuali prin activitățile lor. Par foarte timizi la început, însă latura lor erotică iese la iveală când încep să se simtă confortabil. Compatibilitate erotica ridicata cu Taurul, Fecioara, Capricornul, Scorpionul, Peștii și Leii. Capricornii, Peştii şi Scorpionii sunt nativii pentru care un parteneriat cu Racii înseamnă succes.
Elementul foc îi caracterizează pe Lei. Zodiile de Foc sunt zodii de acţiune, impetuoase, dinamice, impulsive. Răspândesc energie şi au nevoie de libertate pentru a acţiona. Leul se potrivește cu Berbecul și Săgetătorul, dar și cu Balanța, Vărsătorul și Gemenii. Compatibilitatea erotică ridicată o au cu Berbecii, Săgetătorii, Gemenii, Balanțele, Vărsătorii. Tot cu Berbecii, Săgetătorii şi Vărsătorii vor putea face cele mai bune afaceri.
Fecioara se potrivește cel mai bine cu Scorpionul și Racul. Fixistă și obsedată de disciplină, Fecioara preferă să facă sex doar în locuri care stralucesc de curățenie, altfel întâlnirea erotică va eșua. Compatibilitate erotică ridicată au cu Racii, Fecioarele, Scorpionii, Capricornii. Cu Taurii, Capricornii şi Peştii se pot asocia pentru afaceri profitabile.
Balanța se potrivește cel mai bine cu Vărsătorul, Gemenii, Leul și Săgetătorul. Balanțele sunt persoane diplomate şi sociabile. Aceşti nativi au nevoie de interacţiune umană pentru a fi fericiţi în carieră şi funcţionează foarte bine în parteneriate cu Gemenii, Vărsătorii şi Berbecii. Compatibilitate erotica ridicată au cu Gemenii, Varsătorii, Leii, Săgetătorii.
Scorpionii se potrivesc cel mai bine cu Peștii și Racii. Racul și Scorpionul sunt două semne ce trăiesc intens și își hrănesc reciproc pasiunea. O altă pereche potrivită e formată din Pești și Scorpioni. Aceste două semne zodiacale pot intra una în mintea celeilalte și își pot da seama ce gândesc. Cei mai buni parteneri de afaceri sunt Săgetătorii, Vărsătorii şi Peştii.
Săgetătorul se potrivește foarte bine cu Leul și cu Balanta. Pasiunea este mare între Leu și Săgetător, deoarece ambele semne se bucură atât de viață, cât și de dragostea pe care o simt unul pentru celălalt. Pentru că sunt guvernați de foc, Leul și Săgetătorul se vor înțelege de minune pe termen lung. Săgetătorul și Berbecul sunt ambele semne de foc, ceea ce înseamnă că sunt plini de energie. Se potrivesc pe termen scurt, însă ies scântei imediat între ei și este cam grea supraviețuirea pe viață. Cu Balanţele, Scorpionii şi Berbecii se pot asocia în afaceri profitabile. Compatibilitate erotica ridicată au cu Berbecii, Leii, Gemenii, Balanțele și Vărsătorii.
Capricornul se potrivește cel mai bine cu Taurii, Fecioarele, Raci și Scorpionii. Capricornul și Taurul au cea mai intensă chimie, mai puternică decât oricare dintre celelalte semne astrologice. Vor fi împreună pentru totdeauna și, cu toate că în calea lor vor apărea diferite ispite, se vor buca unul de altul până la final de drum. Leii, Vărsătorii şi Peştii sunt nativii cei mai potriviți pentru a avea succes în afaceri. Compatibilitate erotică ridicată au cu Taurii, Fecioarele, Racii, Scorpionii și Peștii.
Varsătorul se potrivește cel mai bine cu Balanțele și Gemenii. Gemenii și Vărsătorii au o conexiune mentală și emoțională perfectă și adoră să petreacă timp de calitate în cuplu. Vărsătorul cu Balanţa pot va avea o relaţie de prietenie absolută, care poate dura o veşnicie, asta pentru că Vărsătorii sunt foarte inteligenți și independenți, dar loiali. Racii, Scorpionii şi Capricornii sunt nativii din horoscop cu care vărsătorii pot face afaceri foarte bune.
Pestii se potrivesc cel mai bine cu zodiile de apă, ca Racii și Scorpionii. Cei doi lucrează foarte bine împreună și care au o legătură solidă. Peștii și Scorpionii aproape că își citesc gândurile, de aici și conexiunea dintre ei. Balanţele, Scorpionii şi Capricornii sunt nativii cu care Peştii pot construi afaceri profitabile. Compatibilitate erotică ridicată au cu Taurii, Racii, Scorpionii și Capricornii.